CNAS: Validarea calității de asigurat se va face în 24 de ore, cu program prelungit și mai puțină birocrație

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

CNAS extinde programul până la ora 20:00 și promite validarea calității de asigurat în 24 de ore pentru cei care au depus Declarația unică.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță măsuri pentru simplificarea și accelerarea procesului de validare a calității de asigurat pentru persoanele care au depus Declarația unică.

Potrivit președintelui CNAS, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, măsurile vizează alocarea personalului în funcție de volumul de solicitări, extinderea programului de lucru și raportarea zilnică a activității.

„Directorii caselor județene de asigurări de sănătate vor asigura suficient personal atât la ghișeu, cât și online, pentru preluarea și validarea documentelor transmise prin e-mail. Ne propunem să răspundem tuturor solicitărilor în cel mult 24 de ore, iar urgențele vor fi rezolvate pe loc”, a precizat Moldovan.

Programul de lucru a fost extins până la ora 20:00, de luni până vineri, măsură care devine obligatorie începând cu 8 septembrie. CNAS va monitoriza zilnic numărul solicitărilor înregistrate, rezolvate și aflate în lucru, pentru a se asigura că procedura funcționează fără întârzieri.

„Țin mult să fim operativi în validarea calității de asigurat, pentru ca fiecare contribuabil să rămână sub protecție medicală odată ce a făcut plata contribuției la sănătate prin Declarația unică. Prioritatea este să reconstruim încrederea românilor în sistemul sanitar, iar aceste proceduri mai simple și mai eficiente sunt un pas important”, a transmis președintele CNAS.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.