Cluj: Se înființează noi centre medicale pentru copii, inclusiv unul de transplant

Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj se extinde cu centre pentru boli rare, transplant, recuperare neuropsihomotorie și un compartiment de psihologie.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca se extinde cu noi structuri menite să îmbunătățească accesul pacienților la servicii medicale de specialitate.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care prevede înființarea unui Centru de prelevare de organe și țesuturi, a unui Centru de expertiză pentru boli rare, a unei Unități de recuperare neuropsihomotorie și a unui Compartiment de Psihologie în cadrul unității sanitare.

Ce aduc noile structuri?

✔ Centrul de expertiză pentru boli rare va fi specializat în bolile hepatice pediatrice rare, o categorie insuficient documentată la nivel național, în lipsa unor registre dedicate și a unei rețele eficiente de centre specializate.

✔ Unitatea de recuperare neuropsihomotorie, care va funcționa în Ambulatoriul Clinicii de Psihiatrie Pediatrică de pe Calea Mănăștur nr. 54 C, va oferi tratament pentru copiii cu deficiențe neuro-psiho-motorii.

✔ Centrul de prelevare de organe și țesuturi va sprijini activitatea de transplant, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca fiind deja acreditat în acest domeniu.

✔ Compartimentul de Psihologie va centraliza activitatea psihologilor din unitatea sanitară, contribuind la îmbunătățirea suportului psihologic oferit pacienților și familiilor acestora.

Consiliul Județean Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc

Săptămâna trecută a fost semnat contractul privind lucrările de construire a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România, va fi construit în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară.

Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.

De importanță vitală pentru Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente serviciului ATI.


Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.


 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.