Cine a fost prima femeie doctor din România

În data de 10 februarie 1857, la Călăraşi, s-a născut Maria Cuţarida Crătunescu, prima femeie medic din România și prima femeie de la noi din țară care a obținut titlul de doctor în medicină.

A înființat în 1897 Sociatatea Maternă, iar 1899 a organizat prima creșă din țară.

Maria Cuțarida Crătunescu și-a început în 1877 studiile la Facultatea de Medicină din Zürich, orașul în care și-a încheiat și studiile liceale. În 1879 s-a transferat la Universitatea din Montpellier – Facultatea de Medicină. În acea perioadă, în Franţa erau doar 17 fete care studiau medicina, una dintre acestea fiind Maria Cuţarida.

Stagiatura şi pregătirea doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris. În anul 1884, Maria devine doctor în medicină, cu teza „L hydrorrhee et sa valeur semiologique dans le cancer du corps del uters“(Despre hidroreea şi valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin). Pentru a putea obţine liberă practică în ţară, acesta şi-a echivalat diploma din Franţa, obţinând cel mai mare calificativ: „magna cum laudae“.

Din 1886 a devenit şeful catedrei de igienă de la Azilul “Elena Doamna”, iar din 1891 şi al secţiei de ginecologie de la Spitalul Filantropia.

Maria Cuțarida Crătunescu a fondat organizația „Leagănul” și în anul 1897 Societatea Maternă, în scopul ocrotirii copiilor săraci. A participat la mai multe simpozioane din Europa și a ținut discursuri despre situația femeilor din România la Paris, Bruxelles și Copenhaga. La congresele de la Bruxelles (1907) şi Copenhaga (1910) a prezentat acţiunile iniţiate de medicina românească împotriva mortalităţii infantile şi un studiu asupra creşelor din România.

În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizată la Institutul şi internatul Evanghelic (Spitalul Militar temporar nr. 134), împărțind, alături de Regina Maria, aceeași vocație a compasiunii, îngrijindu-se de răniți.

După război, s-a îmbolnăvit şi s-a retras din activitatea medicală. Pe 16 noiembrie 1919 s-a stins din viaţă, la Bucureşti.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro:

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator