Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Ce prevede proiectul de ordonanță pentru reforma sistemului sanitar
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Ministerul Sănătății a publicat proiectul de ordonanță privind reforma sanitară: finanțare pe performanță, spitale strategice și reguli noi pentru manageri.
Ministerul Sănătății a pus miercuri în transparență decizională proiectul de ordonanță privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății. Documentul aduce schimbări importante în modul de organizare, finanțare și funcționare a sistemului medical.
„Respect pentru pacienți, demnitate pentru personalul medical, responsabilitate pentru spitale – o reformă absolut necesară, pusă în transparență decizională. (…) Nu este vorba despre austeritate, ci despre eficientizarea resurselor și despre un sistem mai funcțional, mai echitabil și mai transparent”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete, într-o postare pe pagina oficială a instituției.
Printre principalele prevederi se numără:
- Consorții medicale între spitale – unitățile sanitare vor putea colabora pentru activități comune, cercetare, investiții sau achiziții de medicamente și echipamente, în vederea utilizării eficiente a resurselor.
- Manageri evaluați pe performanță – contracte de maximum patru ani, evaluate anual pe baza unor indicatori clari. Dacă obiectivele nu sunt atinse, contractele încetează.
- Șefi de secție cu atribuții clare – aceștia vor avea contracte de administrare, evaluate anual.
- Modificări în medicina de familie – posibilitatea înființării a două puncte secundare de lucru; din 2026, finanțarea se va baza în proporție de 80% pe servicii efectiv acordate pacienților și doar 20% pe plata per capita.
- Dezvoltarea ambulatoriului – valoarea punctului crește la 6,5 lei din 1 octombrie 2025 și la 8 lei din 1 ianuarie 2026.
- Card european de sănătate cu valabilitate extinsă – 10 ani pentru pensionarii peste 65 de ani și pentru copii până la 18 ani.
- Finanțare transparentă pentru spitale – alocarea fondurilor va ține cont de volumul și complexitatea cazurilor, gradul de utilizare a capacității și eficiența unităților.
O noutate adusă de proiect este introducerea categoriei de „spitale strategice”, unități cu activitate complexă sau rol regional/național, inclusiv în programe naționale de sănătate. Acestea vor beneficia de mecanisme speciale de finanțare, corelate cu complexitatea activității și nevoile reale ale pacienților.
Potrivit Ministerului Sănătății, metodologia de finanțare se bazează pe indicatori obiectivi, stabiliți pe baza datelor raportate periodic de unitățile sanitare, ceea ce va asigura transparență și predictibilitate.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






