Atacul de panică în UPU: când simptomele pot ascunde o urgență medicală

Durerea toracică, dispneea, palpitațiile, amețeala, transpirațiile sau paresteziile pot apărea într-un atac de panică, dar pot fi și manifestări ale unor urgențe precum sindromul coronarian acut, embolia pulmonară, aritmiile sau accidentul vascular cerebral. Un review publicat în Romanian Journal of Psychiatry and Psychotherapy subliniază că niciun simptom izolat, răspunsul la reasigurare, o investigație normală sau existența unui diagnostic psihiatric anterior nu permit diferențierea sigură între atacul de panică și o afecțiune organică acută.

Lucrarea, intitulată „When panic mimics a medical emergency: diagnostic challenges and evidence-based decision-making in the emergency department”, este semnată de Sorin Fieraru, Andra Iancu, Anamaria Ciubara și Liliana Dragomir, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” Galați.

Review-ul narativ sintetizează literatura publicată între 1986 și 2026, cu prioritate pentru ghiduri, review-uri sistematice, meta-analize, studii randomizate, cohorte prospective și studii observaționale de mari dimensiuni.

Atacul de panică poate semăna cu infarctul, embolia pulmonară sau AVC-ul

Problema diagnostică pornește de la suprapunerea importantă dintre manifestările atacului de panică și cele ale unor boli acute potențial letale. Pacienții pot prezenta durere toracică, palpitații, dispnee, amețeală, parestezii, tremor, transpirații și o teamă intensă de moarte iminentă.

Manifestările nu sunt „imaginate”, subliniază autorii. Atacul de panică este însoțit de modificări fiziologice reale, asociate activării sistemului nervos autonom. Tahicardia sinusală, hiperventilația, creșterea debitului cardiac, tremorul, transpirațiile sau creșterea tranzitorie a tensiunii arteriale pot face tabloul clinic dificil de diferențiat, cel puțin inițial, de o urgență cardiovasculară sau respiratorie.

Hiperventilația poate produce alcaloză respiratorie și poate explica amețeala, senzația de cap ușor, vederea încețoșată, paresteziile periorale sau la nivelul extremităților și chiar spasmul carpopedal.

Un diagnostic psihiatric anterior nu exclude o boală acută

Una dintre principalele concluzii ale review-ului este că istoricul de atacuri de panică sau de tulburare anxioasă nu trebuie să reducă vigilența clinicianului față de o posibilă cauză organică.

Autorii atrag atenția asupra riscului de „ancorare” diagnostică: un pacient cunoscut cu tulburare de panică poate fi etichetat rapid ca având un nou episod anxios, chiar dacă apar ulterior durere toracică persistentă, modificări ECG sau creșterea biomarkerilor cardiaci.

Eroarea poate apărea și în sens invers. Un pacient poate continua să fie investigat repetat pentru o boală cardiovasculară, deși evaluările succesive sunt negative, fără ca posibilitatea unei tulburări de panică să fie luată în calcul.

Review-ul discută și alte erori cognitive relevante în medicina de urgență, precum închiderea prematură a diagnosticului, biasul de confirmare, biasul de disponibilitate, efectul de încadrare și supraîncrederea în judecata intuitivă.

Care sunt semnalele de alarmă?

Evaluarea trebuie ghidată de probabilitatea clinică. Autorii identifică o serie de elemente care justifică investigații suplimentare înainte ca simptomele să fie atribuite unui atac de panică:

• primul episod de tip atac de panică apărut după vârsta de 50 de ani;
• durere toracică persistentă sau progresivă;
• simptome declanșate de efort;
• sincopă sau presincopă;
• saturație a oxigenului sub 94% în aer ambiental;
• hipotensiune;
• modificări patologice ale electrocardiogramei;
• creșterea troponinei cardiace;
• deficite neurologice focale;
• febră;
• antecedente de tromboembolism venos;
• edem unilateral al unui membru inferior;
• neoplazie activă;
• sarcină sau perioada postpartum;
• intervenție chirurgicală recentă sau imobilizare prelungită;
• consum de cocaină sau amfetamine.

Prezența unuia sau mai multor astfel de elemente trebuie să scadă pragul pentru extinderea investigațiilor, arată autorii.

Investigațiile nu trebuie făcute automat la toți pacienții

În același timp, review-ul avertizează asupra celeilalte extreme: efectuarea de rutină a unui set larg de analize pentru orice pacient cu suspiciune de atac de panică nu este susținută de dovezi.

Evaluarea inițială trebuie să urmeze principiile medicinei de urgență, cu aprecierea căilor aeriene, respirației, circulației, statusului neurologic și expunerii, precum și măsurarea rapidă a semnelor vitale.

Electrocardiograma cu 12 derivații este recomandată în prezența durerii toracice, palpitațiilor, sincopei, presincopei sau suspiciunii de aritmie. Troponina cardiacă de înaltă sensibilitate este indicată atunci când există suspiciunea unui sindrom coronarian acut.

În suspiciunea de embolie pulmonară, evaluarea ar trebui bazată pe probabilitatea clinică, cu utilizarea unor instrumente validate precum scorul Wells sau scorul Geneva revizuit și utilizarea D-dimerilor și a angio-CT-ului pulmonar atunci când sunt indicate.

Printre celelalte diagnostice care trebuie avute în vedere se află hipoglicemia, hipertiroidismul, intoxicația cu stimulente sau sevrajul de alcool ori benzodiazepine, tulburările electrolitice și diferite afecțiuni neurologice.

Mesajul central este că investigațiile trebuie selectate în funcție de probabilitatea pretest, tabloul clinic și factorii de risc, nu în funcție de simpla prezență sau absență a anxietății.

Reasigurarea pacientului nu este un test diagnostic

Faptul că simptomele se ameliorează după ce pacientul este liniștit nu exclude o cauză organică. Review-ul subliniază explicit că răspunsul la reasigurare nu are valoare diagnostică suficientă pentru diferențierea atacului de panică de sindromul coronarian acut, embolia pulmonară sau alte boli acute.

După excluderea rezonabilă a unei urgențe medicale, comunicarea terapeutică devine însă o parte importantă a managementului. Pacientului ar trebui să i se explice că simptomele sunt reale, că evaluarea efectuată nu a identificat o afecțiune acută gravă și că atacurile de panică sunt frecvente și tratabile.

Autorii recomandă evitarea formulărilor de tipul „nu aveți nimic” sau „este doar anxietate”, care pot invalida experiența pacientului și pot întreține anxietatea legată de starea de sănătate.

Respirația într-o pungă de hârtie nu mai este recomandată

După excluderea cauzelor acute grave, intervențiile non-farmacologice pot include un mediu liniștit, comunicare calmă și structurată, respirație diafragmatică ghidată, tehnici de grounding și psihoeducație.

Review-ul atrage atenția asupra unei practici utilizate în trecut pentru hiperventilație: respirația într-o pungă de hârtie. Aceasta nu mai este recomandată, deoarece poate agrava hipoxemia în cazul unei boli cardiopulmonare care nu a fost încă recunoscută.

Benzodiazepinele, doar selectiv; CBT și SSRI pentru managementul pe termen lung

Tratamentul farmacologic în urgență ar trebui rezervat pacienților cu anxietate severă și persistentă, care nu se ameliorează prin măsuri de suport sau interferează semnificativ cu evaluarea medicală.

Benzodiazepine precum lorazepam, alprazolam sau clonazepam pot reduce rapid simptomele, dar sunt asociate cu sedare, afectarea performanței psihomotorii, depresie respiratorie, toleranță și dependență. Autorii recomandă evitarea prescrierii lor de rutină la externare în absența unei indicații clare și a unui plan de urmărire.

Pentru tratamentul pe termen lung al tulburării de panică, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei – între care sertralina, escitalopramul, paroxetina și fluoxetina – rămân opțiuni farmacologice de primă linie, însă nu au rol în controlul imediat al simptomelor din UPU, deoarece efectul apare după mai multe săptămâni.

Terapia cognitiv-comportamentală este prezentată drept cea mai eficientă intervenție non-farmacologică pentru tulburarea de panică, fiind asociată cu reducerea severității simptomelor, a recăderilor și a prezentărilor repetate la serviciile de urgență.

Evaluarea riscului suicidar înainte de externare

Review-ul subliniază și necesitatea evaluării riscului suicidar, în special la pacienții cu atacuri de panică recurente, depresie sau tulburări asociate consumului de substanțe.

Înaintea externării ar trebui evaluate ideile suicidare, tentativele anterioare, comportamentele de autovătămare, simptomele psihotice, depresia severă, sprijinul social și accesul la servicii de urmărire. Pacienții cu risc suicidar ridicat necesită evaluare psihiatrică urgentă.

Autorii pledează pentru o abordare integrată între medicina de urgență și sănătatea mintală

Review-ul concluzionează că atacurile de panică nu ar trebui privite nici ca simple diagnostice „prin excludere”, nici ca evenimente strict psihologice. Ele reprezintă fenomene neurobiologice reale, dar tabloul lor clinic obligă medicul de urgență să excludă sistematic afecțiunile acute cu risc vital.

În același timp, nerecunoașterea tulburării de panică poate duce la prezentări repetate în UPU, investigații succesive, costuri crescute și întârzierea accesului la tratamentul psihiatric sau psihologic adecvat.

Autorii consideră că o mai bună integrare între medicina de urgență, psihiatrie, psihologie și medicina primară ar putea îmbunătăți continuitatea îngrijirii și ar putea reduce atât riscul diagnostic, cât și investigațiile evitabile.

Referinte: Fieraru S, Iancu A, Ciubara A, Dragomir L. „When panic mimics a medical emergency: diagnostic challenges and evidence-based decision-making in the emergency department”. Romanian Journal of Psychiatry and Psychotherapy. 2026;28(2). DOI: 10.37897/RJPP.2026.2.3.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.