Cât costă vaccinurile antigripale în sezonul 2026–2027: prețuri în farmacii, compensare și pașii pentru rețetă, cumpărare, transport și administrare.
Asociația Melanom România cere autorităților să finalizeze urgent actualizarea listei de medicamente compensate
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Pacienții cu melanom ocular metastatic riscă să rămână fără tratament. Asociația Melanom România cere autorităților să finalizeze de urgență actualizarea listei compensate.
În cadrul Conferinței Naționale a Pacienților, organizată de Asociația Melanom România la București, în perioada 27–28 iunie 2025, a fost lansat un apel public către autoritățile din domeniul sănătății privind o situație critică: lipsa accesului la tratament pentru pacienții cu melanom ocular metastatic.
Melanomul ocular este o afecțiune oncologică rară, cu o incidență de doar 2–7 cazuri la un milion de locuitori. Tocmai din cauza acestei rarități, pacienții diagnosticați în România se confruntă cu lipsa expertizei specializate, absența tratamentelor localizate (precum proton-terapia sau brahiterapia), dar și cu imposibilitatea decontării intervențiilor necesare pentru metastazele hepatice.
Cel mai grav, însă, este că terapia sistemică aprobată internațional pentru această boală – Tebentafusp (Kimmtrak), un medicament orfan – deși a fost autorizată de EMA și ANMDMR din 2023, nu a fost încă inclusă pe lista medicamentelor compensate. Deși Guvernul a promis, în februarie 2025, extinderea listei cu 22 de molecule noi, printre care și tratamentul vital pentru melanomul ocular, Hotărârea de Guvern care ar permite rambursarea acestora nu a fost încă semnată.
„Avem pacienți care beneficiază temporar de acest tratament printr-un program de donație. Însă, începând cu 30 iunie 2025, acest program va fi oprit. Dacă autoritățile nu acționează urgent, acești pacienți vor rămâne fără nicio opțiune terapeutică”, a declarat Violeta Astratinei, președintele Asociației Melanom România.
Organizația face apel public către Ministerul Sănătății, Ministerul Finanțelor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, firmele deținătoare ale autorizației medicamentului (Immunocore și Medison), precum și către medicii specialiști, pentru a colabora în vederea deblocării situației.
„Este revoltător că, într-un context în care se discută despre pensii speciale și privilegii nejustificate, statul nu reușește să-și îndeplinească o obligație elementară: accesul la tratamente salvatoare pentru toți pacienții, inclusiv cei care nu au vizibilitate sau putere de lobby. Este o chestiune de etică și de justiție socială”, a adăugat Violeta Astratinei.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






