Apelul lansat de medicii români de Ziua Mondială a Hepatitei

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Ziua Mondială a Hepatitei 2025: Să o învingem! Apel la acțiune pentru testare, tratament și eliminarea stigmei în jurul hepatitelor virale.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitei, marcată anual pe 28 iulie, Societatea Română de Gastroenterologie și Hepatologie atrage atenția asupra necesității urgente de a elimina barierele care împiedică prevenția, diagnosticarea precoce și tratamentul hepatitelor virale în România. Sub sloganul „Hepatita: Să O Învingem!”, campania globală din 2025, coordonată de World Hepatitis Alliance sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pune accent pe acțiune concretă și voință politică.

Hepatitele B, C și D continuă să afecteze milioane de oameni la nivel mondial, inclusiv în România, unde accesul la testare și tratament rămâne inegal. Societatea Română de Gastroenterologie avertizează că aceste infecții silențioase duc la afecțiuni hepatice severe – ciroză, cancer hepatic sau chiar necesitatea transplantului de ficat – deși pot fi prevenite, tratate, iar în cazul hepatitei C, chiar vindecate.

„Este timpul să demontăm barierele de sistem, sociale și financiare care împiedică accesul universal la diagnostic și tratament. Hepatita nu mai trebuie să însemne condamnare dacă intervenim la timp”, se arată în comunicatul societății medicale.

Mesajele-cheie ale campaniei din 2025 includ:

  • Testare imediată pentru persoanele aflate la risc;
  • Tratament antiviral fără întârziere, indiferent de statutul social;
  • Zero toleranță pentru stigmatizare și discriminare;
  • Vaccinarea nou-născuților împotriva hepatitei B;
  • Testarea femeilor însărcinate, ca măsură de protecție a nou-născuților;
  • Acțiune guvernamentală fermă, cu alocare de fonduri și politici eficiente.

Ziua de 28 iulie a fost aleasă în memoria doctorului Baruch Samuel Blumberg, laureat al Premiului Nobel, cel care a descoperit virusul hepatitei B și a contribuit la dezvoltarea vaccinului.

Societatea Română de Gastroenterologie încurajează populația să se informeze, să se testeze și să susțină accesul universal la servicii de prevenție și tratament pentru hepatitele virale, aliniindu-se astfel obiectivului OMS de a elimina aceste boli ca amenințare pentru sănătatea publică până în 2030.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.