Cât costă vaccinurile antigripale în sezonul 2026–2027: prețuri în farmacii, compensare și pașii pentru rețetă, cumpărare, transport și administrare.
30 de ani de Medicină de Familie academică la Constanța – un eveniment aniversar cu rezonanță națională
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța a marcat un dublu eveniment aniversar de o importanță deosebită pentru comunitatea medicală: 35 de ani de învățământ medical tomitan și 30 de ani de la înființarea primei catedre de Medicină de Familie din România. Evenimentul a fost celebrat în cadrul Zilelor Facultății de Medicină și a reunit personalități academice și profesionale din întreaga țară.
Într-un cadru festiv, dar și profund profesional, medicul primar Laura Condur, cadru didactic la Facultatea de Medicină și reprezentant de marcă al specialității de Medicină de Familie din Constanța, a transmis un mesaj de recunoștință și încredere în viitorul acestei specialități fundamentale pentru sănătatea publică.
La eveniment au fost prezente oficialități universitare, conducerea Facultății de Medicină, Societatea Academică de Medicină de Familie, reprezentanți ai Colegiului Medicilor, cadre didactice și coordonatori de rezidențiat, precum și invitați internaționali de la Facultatea de Medicină din Varna (Bulgaria). De asemenea, au participat studenți, rezidenți și doctoranzi, consolidând caracterul formativ și intergenerațional al manifestării.
„Medicina de Familie este o specialitate complexă, care presupune nu doar știință, ci și o abordare integrată a pacientului. Practicată cu pasiune și competență, devine aproape o artă – o poveste a unei vieți trăite alături de pacient, în familie și comunitate”, a transmis Dr. Laura Condur.
Într-un mesaj adresat tinerilor medici, aceasta a subliniat importanța vocației în alegerea specialității: „Dacă doriți să îngrijiți un om în întregul său – cu tot ce înseamnă el – alegeți Medicina de Familie. Este o specialitate grea, dar extraordinar de frumoasă.”
Evenimentul a consolidat statutul Constanței ca centru de excelență în formarea medicilor de familie și a reafirmat rolul esențial al acestei specialități în structura sistemului medical românesc.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






