120 de medici și asistenți școlari instruiți pentru depistarea precoce a problemelor de postură la copii

120 de medici și asistenți școlari din București au participat la un curs dedicat depistării precoce a problemelor de postură la copii și implementării screeningului postural în școli.

120 de medici și asistenți medicali din rețeaua de medicină școlară din București au participat miercuri, 4 martie, la cursul de formare profesională „De la screening la intervenția timpurie – un model de colaborare interdisciplinară între Medicina Școlară și specialiștii în Fizioterapie”. Evenimentul a fost organizat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), în parteneriat cu Colegiul Fizioterapeuților București–Ilfov și cu sprijinul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Inițiativa face parte dintr-un program mai amplu dedicat sănătății posturale a copiilor și adolescenților din unitățile de învățământ din Capitală și urmărește dezvoltarea unui model de colaborare între medicina școlară și specialiștii în fizioterapie.

Screening postural pentru depistarea precoce a problemelor ortopedice

Programul are ca obiectiv instruirea medicilor și asistenților școlari pentru identificarea precoce a problemelor ortopedice și a viciilor de postură, respectiv pozițiile incorecte ale corpului care, în absența intervenției, pot duce la deformări ale coloanei vertebrale.

Totodată, inițiativa vizează implementarea unui screening postural în cabinetele medicale școlare, astfel încât problemele de dezvoltare ale aparatului locomotor să fie detectate și corectate din timp.

„Medicii școlari sunt cei care au posibilitatea de a observa primele semne ale problemelor de postură la copii, iar monitorizarea acestui aspect nu este deloc un detaliu minor. Reprezintă o componentă importantă a prevenției în sănătatea copilului. O observație făcută la timp poate face diferența între o problemă care se corectează ușor și o afecțiune care se poate agrava în timp”, a declarat Dr. Alin Popa, director al Direcției de Medicină Școlară din cadrul ASSMB.

Atenție specială pentru copiii care practică sport de performanță

Specialiștii au atras atenția că riscul de accidentări este mai mare în cazul copiilor care practică sport de performanță, deoarece sistemul lor osos se află încă în proces de dezvoltare.

„Deși sportul aduce multe beneficii pentru sănătate, copiii sunt mai vulnerabili la accidentări, deoarece structura lor scheletică și zonele de creștere sunt diferite față de cele ale adulților. De aceea, este foarte important ca activitatea sportivă să fie atent monitorizată”, a precizat Daniela Stanca, președinta Colegiului Fizioterapeuților din România.

Model de colaborare între medicina școlară și fizioterapie

Programul de formare va continua până când întregul personal medical din grădinițele și școlile administrate de ASSMB va fi instruit să aplice aceste metode moderne de evaluare.

Prin implicarea fizioterapeuților, activitatea cabinetelor medicale școlare ar putea fi completată cu intervenții precoce și soluții practice pentru corectarea problemelor de postură identificate.

„Cred cu tărie că fizioterapia nu trebuie să înceapă în cabinet. Ea trebuie să înceapă la școală. Suntem aici pentru a construi un model real de colaborare între medicina școlară și fizioterapie. Ne dorim o intervenție timpurie reală și soluții aplicabile, nu doar să identificăm, ci să și acționăm”, a declarat Alina Claudia Gherghin, președinta Colegiului Fizioterapeuților București–Ilfov.

Organizatorii au transmis, de asemenea, aprecieri medicilor și asistenților din rețeaua de medicină școlară, precum și specialiștilor fizioterapeuți implicați în program, pentru contribuția lor la promovarea sănătății copiilor și adolescenților din unitățile de învățământ.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.