Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
Urgențele medicale, între triaj corect și un sistem care nu mai explică
Analiză asupra creșterii prezentărilor la UPU: acces limitat la servicii medicale, lipsa educației pentru pacienți și rolul real al triajului.
În ultimii ani, Unitățile de Primiri Urgențe au devenit scena unui paradox greu de ignorat: toată lumea știe că nu ar trebui să meargă la Urgență „decât dacă e urgență”, dar din ce în ce mai mulți ajung acolo. Nu din inconștiență, nu din rea-voință, ci pentru că sistemul îi împinge în această direcție.
Mărturiile venite din gardă – precum cea a unui medic pediatru de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie – arată un mecanism care funcționează tehnic corect, dar comunică prost și suportă o presiune care nu mai ține de medicină, ci de politici publice.
A devenit UPU cabinetul medical al „săracului”?
Modificările legislative din 2025, inclusiv eliminarea statutului de coasigurat, au lăsat un număr semnificativ de persoane fără asigurare de sănătate. Pentru urgențele medicale, acest statut nu contează – accesul este garantat. Problema este alta: pentru foarte mulți pacienți, UPU devine singurul loc unde știu sigur că vor fi primiți.
Ce este o „urgență medicală” rămâne însă neclar. Febra mare la copil? O tuse care sperie? O durere apărută brusc? Lipsa unor alternative clare, explicate și accesibile transformă UPU într-un cabinet universal, mai ales pentru cei fără medic de familie, fără asigurare sau fără posibilitatea de a lipsi de la muncă.
Sfatul „nu veniți la Urgență dacă nu e urgență” este corect, dar incomplet. Fără o infrastructură de îngrijire primară funcțională și ușor de accesat, acest sfat rămâne o morală fără soluție.
Presiunea cifrelor: tot mai mulți pacienți, același UPU
Creșterea numărului de prezentări la UPU nu mai este o impresie subiectivă. Datele comunicate de spitale publice în luna ianuarie arată valuri de pacienți, cu sute de prezentări zilnice în unele unități. UPU-urile nu au devenit mai atractive; restul sistemului a devenit mai greu de folosit.
În acest context, triajul funcționează – uneori exemplar – dar nu poate rezolva o problemă structurală. El doar o ordonează temporar.
Neîncredere din start: relația medic–pacient sub tensiune
Comunicarea în UPU pornește adesea „cu iarba de pușcă mirosind”, ca să-l parafrazăm pe Caragiale. Pacientul intră cu suspiciunea că va fi ignorat, tratat superficial sau chiar „păcălit”. Medicul intră în consultație cu reflexul pacientului „închipuit”, format după sute de prezentări non-urgente.
Această neîncredere bilaterală nu este vina nici pacientului, nici medicului. Este rezultatul unui sistem care nu explică suficient drepturile și obligațiile pacientului, nu oferă educație medicală de bază populației, dar investește masiv în „educație medicală continuă” pentru profesioniști.
Avem cursuri, conferințe și ghiduri pentru medici – și aproape zero politici publice coerente de educație medicală pentru pacienți. Poate deveni asta o prioritate? Este o întrebare legitimă pentru decidenți.
Un fenomen global, nu o excepție românească
Supraaglomerarea Urgențelor nu este un specific local. Un studiu de sinteză publicat în revista Health Policy arăta încă din 2016 că:
„Percepția că departamentele de urgență sunt centre ‘one-stop’ unde primești diagnostic complet, rapid, de la specialiști, determină mulți pacienți să le prefere în locul altor servicii. Lipsa accesului la medicina primară și inconvenientele programului acestora sunt factori majori în utilizarea excesivă a Urgențelor.”
Cu alte cuvinte, oamenii nu aleg UPU pentru că vor, ci pentru că este cea mai previzibilă opțiune într-un sistem impredictibil.
Ce lipsește din ecuație
Un sistem sănătos nu se limitează la a tria pacienții. Le explică unde să meargă, când, cum și de ce. Le oferă alternative reale, nu doar recomandări generale. Iar când aceste alternative lipsesc, UPU devine inevitabil punctul de convergență.
Acest text nu este un rechizitoriu și nici o pledoarie emoțională. Este o constatare: presiunea de pe Urgențe este un simptom, nu boala în sine. Iar până când nu vom trata cauza – accesul, educația medicală a populației și coerența politicilor publice – triajul va continua să funcționeze „brici”, într-un sistem care, în rest, scârțâie.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






