Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
UMF Craiova găzduiește a cincea ediție a Conferinței Internaționale de Chirurgie HEROES – 21,5 credite europene EACCME
UMF Craiova organizează a cincea ediție a Conferinței HEROES, acreditată cu 21,5 credite europene CME. Evenimentul reunește experți din România și Grecia.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează, în perioada 5–7 iunie 2025, cea de-a cincea ediție a Conferinței Internaționale de Chirurgie HEROES, un eveniment de referință pentru chirurgia românească și internațională. Conferința este organizată în parteneriat cu Societatea Eleno-Română de Chirurgie și Academia Română de Științe Medicale.
Deschiderea oficială va avea loc joi, 5 iunie, între orele 19:00–19:30, în Aula Magna a UMF Craiova (Str. 1 Mai nr. 66). Evenimentul este acreditat de Consiliul European pentru Acreditarea Educației Medicale Continue (EACCME®) cu 21,5 credite europene CME (ECMEC®s), dublu față de ediția din 2023.
Programul științific al conferinței include sesiuni interactive, prezentări de cazuri și ateliere practice, acoperind o gamă largă de specialități chirurgicale: chirurgie generală, plastică, cardiovasculară, ginecologică, toracică, pediatrică, neurochirurgie, urologie, transplant, radiologie, oncologie, ATI, precum și sesiuni dedicate nursingului.
O noutate importantă a ediției din 2025 este competiția științifică dedicată studenților, care se va desfășura joi, 5 iunie, de la ora 08:30, în clădirea A’ a UMF Craiova.
„Această conferință reprezintă un moment de referință pentru comunitatea medicală, reunind experți de renume din România și Grecia. Suntem mândri că UMF Craiova este gazda unui eveniment de asemenea anvergură, care contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională continuă a cadrelor medicale, respectiv a școlii de chirurgie craiovene”, a declarat prof. univ. dr. Marius Eugen Ciurea, decanul Facultății de Medicină a UMF Craiova.
Programul complet al conferinței și informații suplimentare pot fi consultate pe site-ul oficial: heroesurgery.com
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






