Stress Congress 2025: două zile dedicate sănătății mintale și longevității

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Stress Congress 2025 are loc pe 9–10 octombrie la Palatul Parlamentului, cu tema „Stress, Sănătate Mintală și Longevitate” și lectori internaționali.

Palatul Parlamentului din București va găzdui, în perioada 9–10 octombrie 2025, cea de-a VIII-a ediție a Stress Congress, un eveniment național cu participare internațională, organizat sub înaltul patronaj al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

Congresul, acreditat de Colegiul Medicilor din România și OAMGMAMR, reunește lectori din Austria, Elveția, Italia, Franța, Țările de Jos, Spania, Statele Unite și România. Tema din acest an este „Stress, Sănătate Mintală și Longevitate”, cu accent pe prelungirea vieții sănătoase prin gestionarea efectelor stresului asupra îmbătrânirii, folosind soluții terapeutice personalizate pentru optimizarea sănătății.

„Vom aborda stresul ca pe o componentă firească a vieții noastre, pe care să învățăm să îl transformăm dintr-un dușman într-un partener”, a declarat Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Chair al evenimentului și profesor universitar la Catedra de Geriatrie și Gerontologie, UMF „Carol Davila”.

Programul include sesiuni științifice, dezbateri și prezentări de algoritmi de diagnostic și biomarkeri moleculari predictivi, cu scopul de a sprijini profesioniștii din sănătate să identifice și să trateze eficient efectele stresului.

📌 Detalii complete și înregistrare pe site-ul oficial


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.