Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” organizează o nouă întâlnire de dialog deschis cu pacienții

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși organizează pe 20 ianuarie 2026 o întâlnire de dialog deschis cu pacienții, dedicată îmbunătățirii serviciilor medicale.

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși anunță organizarea celei de-a doua întâlniri de dialog deschis cu pacienții și reprezentanții acestora, programată pentru 20 ianuarie 2026, ora 09:00, la sediul unității medicale.

Întâlnirea are ca obiectiv facilitarea comunicării directe între pacienți și conducerea spitalului, într-un cadru deschis, orientat spre identificarea soluțiilor de îmbunătățire a calității serviciilor medicale. Pe agenda discuțiilor se află aspecte legate de specialitățile medicale disponibile, experiența pacienților în relația cu spitalul, precum și propuneri concrete pentru optimizarea actului medical.

Inițiativa face parte dintr-un demers mai amplu de consolidare a relației medic–pacient, anul 2026 fiind dedicat consolidării comunicării și apropierii dintre pacienți și personalul medical, în continuarea proiectului lansat în 2025 sub titulatura „Anul Empatiei”. În acest context, conducerea spitalului și-a propus organizarea lunii de întâlniri periodice de dialog, ca instrument de feedback direct și adaptare a serviciilor la nevoile reale ale comunității.

Reprezentanții spitalului subliniază importanța participării pacienților la aceste întâlniri, considerând dialogul deschis un element esențial pentru creșterea calității îngrijirilor medicale și pentru dezvoltarea unei culturi organizaționale bazate pe transparență și respect reciproc.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.