Examenul de Rezidențiat 2026 are loc pe 15 noiembrie. Află ora începerii, calendarul oficial, centrele universitare și regulile concursului.
Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea va fi finalizat în 2026, cu 135 milioane € fonduri europene
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Lucrările la noul Spital de Boli Infecțioase din Oradea continuă. Investiție de 135 milioane € din fonduri europene, finalizare în 2026.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că lucrările la noul Spital de Boli Infecțioase din Oradea continuă, cu o investiție totală de 135 milioane de euro finanțată din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Sănătate.
Proiectul, început prin PNRR, va fi finalizat anul viitor și este considerat unul dintre cele mai importante obiective medicale din România. „Mesajul este simplu și clar: niciun șantier din sănătate nu va rămâne neterminat. Toate proiectele începute, indiferent că au fost lansate prin PNRR sau transferate pe alte programe europene, vor fi finalizate”, a transmis ministrul.
Alexandru Rogobete a subliniat importanța strategică a investiției: „În Oradea se construiește mai mult decât un spital. Se construiește siguranță, încredere și protecție pentru generațiile viitoare.”
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






