Secția ATI de la Institutul ORL Dorin Hociotă, complet modernizată și digitalizată printr-o investiție de 2,8 milioane de euro

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Institutul ORL Dorin Hociotă din București inaugurează o secție ATI complet digitalizată, modernizată prin investiții de 2,8 milioane de euro din PNRR.

O nouă secție de Anestezie și Terapie Intensivă, complet modernizată și monitorizată digital în timp real, funcționează de acum în cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie ORL „Dorin Hociotă” din București. Proiectul, realizat printr-o investiție de peste 2,8 milioane de euro finanțată din PNRR, marchează un pas important în modernizarea infrastructurii medicale și digitalizarea sistemului de sănătate.

Cele 12 paturi din noua secție ATI sunt echipate cu aparatură de ultimă generație, care permite monitorizarea continuă a funcțiilor vitale și intervenții rapide în cazurile critice. Digitalizarea completă a proceselor clinice asigură siguranță, precizie și transparență în îngrijirea pacienților.

Modernizarea s-a extins și la celelalte secții ale institutului: în zonele de spitalizare continuă, digitalizarea integrală permite urmărirea în timp real a tratamentelor, a consumului de materiale sanitare și a întregului act medical. Camera de gardă a fost, la rândul ei, complet digitalizată, astfel încât traseul pacientului este monitorizat de la momentul prezentării până la finalizarea investigațiilor.

Institutul ORL „Dorin Hociotă” se află în prezent în procesul de digitalizare a blocului operator, un pas strategic ce va permite integrarea în timp real a datelor clinice și colaborarea digitală cu alte centre de referință.

Ministerul Sănătății a anunțat, totodată, sprijinul pentru achiziția unui nou aparat RMN 3 Tesla, care va crește semnificativ capacitatea de diagnostic și tratament, consolidând statutul institutului ca centru național de excelență în domeniul ORL.

„Mulțumiri doamnei manager Corina Daniela Negrilă, echipei medicale și întregului personal al Institutului ORL ‘Dorin Hociotă’ pentru profesionalismul, implicarea și modul exemplar în care au implementat acest proiect”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.