Rogobete: Nu se poate construi un sistem sănătos dacă închidem ochii la abuzuri

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că reforma sistemului sanitar nu are ca scop pedepsirea medicilor onești, ci eliminarea abuzurilor tolerate prea mult timp. Măsurile vor permite managerilor să ia decizii ferme, inclusiv desfacerea contractului de muncă pentru angajații care încalcă regulile.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis luni un mesaj ferm legat de direcția în care se îndreaptă reforma din sistemul de sănătate: „Nu este despre pedepsirea celor care muncesc, ci despre stoparea abuzurilor”.

Într-o declarație publică, oficialul a ținut să sublinieze că majoritatea medicilor români dau dovadă de profesionalism și sacrificiu, iar aceștia nu trebuie asociați cu neregulile semnalate în ultima perioadă.

„În medicina românească avem oameni excepționali – medici care vin noaptea de acasă pentru urgențe, care fac mai multe gărzi decât e prevăzut, care rămân peste program ca să-și trateze pacienții. Acești colegi merită respect, sprijin și condiții mai bune, nu suspiciune sau generalizări nedrepte”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, reforma vizează „excepțiile” – personalul care, deși este angajat la stat, își desfășoară activitatea în paralel în mediul privat, uneori în timpul programului de lucru sau în perioada concediilor.

„Este vorba despre cei care, la ora 11 sau 12, părăsesc spitalul public pentru a merge în privat. Despre cei care își iau concediu – plătit sau neplătit – pentru a opera la cabinetul privat. Despre cei care nu își respectă programul de la stat, dar încasează salariul”, a punctat Rogobete.

Ministrul a mai precizat că noile măsuri oferă conducerii spitalelor instrumente reale pentru sancționarea acestor abateri, mergând până la desfacerea contractului de muncă.

„Nu se poate construi un sistem sănătos dacă închidem ochii la abuzuri. Respectăm munca și dedicarea majorității. Dar nu vom mai tolera excepțiile care discreditează întregul sistem”, a conchis Alexandru Rogobete.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.