Apendicectomia, noile recomandări pediatrice și terapiile biologice combinate se numără printre direcțiile noi investigate în colita ulcerativă.
Peste 6.000 de specialiști, la Congresul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Cel mai mare eveniment medical din România, Congresul UMF „Carol Davila”, reunește peste 6.000 de specialiști din țară și străinătate, între 23–26 octombrie 2025.
Cea de-a XIII-a ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) va reuni, începând de joi, la Palatul Parlamentului, peste 6.000 de participanți din țară și străinătate – medici, farmaciști, rezidenți, doctoranzi, studenți și cercetători.
Devenit cel mai amplu eveniment al cercetării științifice medicale din România, congresul va aduce împreună lectori de prestigiu din România, Statele Unite, Japonia, Italia, Grecia, Olanda, Finlanda, Elveția și Germania. Pentru cei care nu vor putea participa fizic, sesiunile vor fi disponibile online timp de două săptămâni pe platforma www.congresumf.ro, ca formă de educație medicală continuă.
Rectorul UMF „Carol Davila”, prof. dr. Viorel Jinga, a subliniat că ediția din acest an este dedicată progresului și inovației medicale: „Congresul reflectă angajamentul universității noastre de a susține parteneriatele științifice și dialogul interdisciplinar. Sesiunile variate vor avea un impact major în comunicarea descoperirilor de vârf și în promovarea cercetărilor originale.”
La rândul său, prorectorul pentru cercetare științifică și inovare, prof. dr. Simona Ruță, a declarat că una dintre temele centrale ale congresului o reprezintă medicina personalizată: „Vom aduce în prim plan modul în care descoperirile din medicina experimentală se traduc în soluții precise de diagnostic și tratament, adaptate fiecărui pacient. Vom prezenta proiecte majore ale universității, dedicate medicinei genomice și bolilor cardio și cerebrovasculare.”
Evenimentul va include și un moment comemorativ dedicat profesorului Daniel Danielopolu, de la dispariția căruia se împlinesc 70 de ani, precum și decernarea a două titluri de Doctor Honoris Causa – pentru Roxana Stegăroiu (Japonia) și Konstantinos Sapalidis (Grecia).
Ca în fiecare an, congresul va găzdui și „Competiția Tânărului Cercetător”, în cadrul căreia vor fi premiate cele mai valoroase lucrări de cercetare medicală susținute de autori sub 35 de ani. Câștigătorii vor fi recompensați cu participarea la congrese internaționale de specialitate.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






