Peste 180 de specialiști au participat la prima ediție a Simpozionului Head & Neck Reconstruction, desfășurat la Iași

Peste 180 de specialiști au participat la prima ediție a Simpozionului „Head & Neck Reconstruction” la Iași, un eveniment dedicat medicinei reconstructive cervico-faciale.

Peste 180 de medici primari, specialiști și rezidenți au luat parte, pe 26–27 iunie 2025, la prima ediție a Simpozionului „Head & Neck Reconstruction: A complex approach of the topics”, organizat la Grand Hotel Traian din Iași. Evenimentul s-a remarcat printr-o structură științifică solidă, reunind peste 20 de speakeri de renume din domenii precum Chirurgia orală-maxilo-facială, Chirurgia plastică și microchirurgia reconstructivă, ORL, neurochirurgie, ATI, radiologie intervențională sau oftalmologie.

Simpozionul a fost creditat cu 12 puncte EMC și s-a bucurat de participarea unor personalități de marcă din lumea medicală românească și internațională. Deschiderea festivă, organizată la finalul primei zile, a fost prilejul unei întâlniri academice de înalt nivel, în cadrul căreia au fost rostite alocuțiuni de susținere și apreciere din partea reprezentanților universităților, colegiilor profesionale și clinicilor partenere.

Prof. Univ. Dr. Victor-Vlad Costan, coordonatorul științific al evenimentului, a subliniat în discursul său importanța colaborării interdisciplinare în medicina cervico-facială și a transmis un mesaj de încredere privind viitorul acestei inițiative: „Este mai mult decât un eveniment științific – este începutul unei tradiții academice care pune accent pe excelență, colaborare și inovație în medicina reconstructivă cervico-facială.”

Printre invitații care au luat cuvântul s-au numărat:

  • Prof. univ. dr. Monica Tatarciuc – decan, Facultatea de Medicină Dentară UMF Iași
  • Prof. dr. Liviu Oprea – președinte, CMR Iași
  • Dr. Dr. Jan-Dirk Raguse – Șef Departament, Fachklinik Hornheide, Germania
  • Prof. univ. dr. Camelia Bogdănici – prorector, UMF Iași
  • Prof. univ. dr. Șerban Berteșteanu – Spitalul Clinic Colțea, București
  • Prof. univ. dr. Răzvan Hainăroșie – Institutul ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, București
  • Prof. univ. dr. Mihail Cobzeanu – Spitalul „Sf. Spiridon”, Iași

Evenimentul a fost susținut de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași și a beneficiat de sprijinul autorităților locale. În cadrul deschiderii festive a fost transmis și un mesaj din partea primarului municipiului Iași, Mihai Chirica.

Medic24.ro a fost partener media al evenimentului și va continua să sprijine inițiativele științifice care promovează excelența și colaborarea în domeniul medical.

HNR conferinta iasi 2025


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro


 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.