Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
OncoHelp Timișoara: aproape 63.000 de consultații și peste 4.000 de pacienți noi tratați gratuit în 2025
OncoHelp Timișoara a realizat aproape 63.000 de consultații în 2025, a tratat peste 4.000 de pacienți noi și a oferit gratuit servicii oncologice complexe.
Asociația OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp a raportat, pentru anul 2025, aproape 63.000 de consultații de oncologie, hematologie și îngrijiri paliative, confirmând rolul central pe care îl are în asistența oncologică din vestul țării. Peste 4.000 de pacienți noi au apelat anul trecut la serviciile centrului, care au fost oferite integral gratuit.
Potrivit datelor comunicate, aproape două treimi dintre tratamentele de chimioterapie și radioterapie realizate în Timișoara în 2025 au avut loc în cadrul OncoHelp. În Spitalul Universitar al Asociației au fost internați peste 9.000 de pacienți unici, iar în Ambulatoriu au fost consultați peste 10.000 de bolnavi, atât pentru evaluări inițiale, cât și pentru monitorizarea și continuarea tratamentelor.
„Cifrele arată dimensiunea reală a nevoii de servicii oncologice. Vorbim despre aproape 63.000 de consultații în Ambulatoriu, peste 35.000 de spitalizări de zi pe oncologie medicală și mai mult de 7.000 de internări continue pentru pacienți care au avut nevoie de îngrijire permanentă și monitorizare atentă”, a declarat Valeriu Borugă, managerul Asociației OncoHelp. Acesta a subliniat că, pe fondul creșterii constante a numărului de cazuri oncologice – aproximativ 100.000 de noi diagnostice anual la nivel național – persistă un deficit important atât de medici, cât și de unități sanitare specializate, în ciuda eforturilor de formare profesională realizate în cadrul centrului.
Cele mai frecvent tratate afecțiuni oncologice au rămas cancerul de sân și cancerul pulmonar, însă medicii observă o creștere a numărului de cazuri de cancer digestiv. În cadrul OncoHelp sunt disponibile servicii integrate de oncologie medicală, radioterapie internă și externă, hematologie, îngrijiri paliative, imagistică medicală (CT, RMN, ecografie, mamografie), endoscopie digestivă, consiliere psihologică și genetică, cardiologie, precum și îngrijiri medicale la domiciliu.
Radioterapia a reprezentat o componentă majoră a activității din 2025, cu aproape 38.000 de ședințe efectuate, incluzând radioterapie IMRT, radioterapie stereotactică și brahiterapie. Pentru pacienții care necesită tratament zilnic și se deplasează greu sau provin din alte județe, Asociația a asigurat cazare și masă în regim hotelier, costuri care nu sunt decontate de stat.
„Dincolo de cifre, vorbim despre oameni și familii care găsesc aici sprijin, tratament și speranță. Am încercat mereu să arătăm că se poate și altfel, practicând medicina nu doar ca știință, ci și ca artă a compasiunii”, a subliniat Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp.
Începând cu luna decembrie, OncoHelp a devenit prima unitate sanitară din România care operează patru acceleratoare liniare. Cel mai nou echipament, de tip TrueBeam, a crescut capacitatea de tratament, reducând timpii de așteptare și permițând inițierea mai rapidă a terapiei, cu o precizie crescută inclusiv pentru tumori de mici dimensiuni.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






