Noul Spital de Pneumologie din Covasna a fost finalizat – investiție de peste 40 de milioane de lei

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Consiliul Județean Covasna a preluat oficial noul Spital de Pneumologie, după finalizarea lucrărilor de construcție și dotare. Proiectul, finanțat de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții (CNI), are o valoare totală de peste 40 de milioane de lei și marchează o etapă importantă în modernizarea infrastructurii medicale a județului.

Ideea construirii unei clădiri noi pentru spitalul de pneumoftiziologie a fost conturată în urmă cu zece ani, iar lucrările au început efectiv în 2022. Miercuri, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, au semnat protocolul de predare-primire, prin care noua clădire intră în administrarea autorităților județene.

„După finalizarea procesului de autorizare, urmează punerea în funcțiune a noului spital, o unitate modernă care va răspunde nevoilor actuale de diagnostic și tratament pentru bolile respiratorii”, au transmis reprezentanții CJ Covasna.

Dotări moderne și condiții îmbunătățite pentru pacienți

Noul spital este conceput ca o unitate medicală modernă, cu intrări separate pentru dispensarul TBC, cabinetele de consultații și secția de spitalizare, care dispune de 34 de paturi.

Clădirea respectă toate standardele actuale de siguranță și calitate medicală, fiind prevăzută cu spații adaptate pentru investigații, tratamente și activități ambulatorii.

Proiectul a fost realizat prin CNI, în cadrul programului de investiții al Ministerului Dezvoltării, și reprezintă una dintre cele mai importante lucrări din domeniul sanitar derulate în județul Covasna în ultimii ani.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.