Ministrul Sănătății sesizează Parchetul în cazul Centrului de Mari Arși de la Floreasca

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Ministrul Sănătății sesizează Parchetul în cazul Centrului de Mari Arși de la Floreasca, după constatarea unor nereguli grave la autorizare.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți seara, la Euronews România (interviul e disponibil pe youtube), că miercuri va transmite către Parchet raportul privind neregulile constatate la Centrul de Mari Arși al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, după un control administrativ efectuat de DSP București.

Potrivit ministrului, verificările au arătat că datele din memoriul tehnic semnat de fostul manager al spitalului nu corespund cu realitatea din teren. DSP București ar fi preluat informațiile din document fără să verifice punctual respectarea normativelor prevăzute în ordinul de ministru.

„Era să cad de pe scaun când am văzut raportul. Este revoltător. Ceea ce se regăsește acolo depășește competența administrativă a ministerului și intră, din punctul meu de vedere, în zona penalului. De aceea am semnat documentele și mâine raportul va ajunge la procuratură”, a declarat Rogobete.

Ministrul a precizat că, în urma concluziilor, Centrul de Mari Arși de la Floreasca nu ar fi trebuit autorizat. Ca măsură imediată, toți pacienții cu arsuri grave din ultimele două săptămâni au fost transferați în străinătate, iar unitatea nu a mai internat cazuri noi. De săptămâna viitoare, toate centrele din țară care tratează pacienți cu arsuri grave vor fi supuse unor controale similare.

În plus, titlul de „Centru de mari arși” va fi retras secției de la Floreasca, aceasta urmând să funcționeze ca unitate pentru pacienți cu arsuri grave, dar fără statutul de centru.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.