Examenul de Rezidențiat 2026 are loc pe 15 noiembrie. Află ora începerii, calendarul oficial, centrele universitare și regulile concursului.
Ministrul Sănătății critică dur conducerea Spitalului Județean Satu Mare: Ești ceea ce le servești pacienților tăi
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Ministrul Sănătății critică hrana servită la Spitalul Județean Satu Mare și încurajează pacienții să trimită imagini printr-un formular oficial. Spitalul Județean Satu Mare respinge acuzația ministrului, susținând că imaginile nu reprezintă realitatea și că au fost trimise prin formularul disponibil fără verificarea realității din teren.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat, duminică, un mesaj virulent la adresa conducerii Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, după ce ministerul a primit imagini cu hrana servită pacienților în unitatea sanitară.
„Poftă bună celor din conducerea Spitalului Județean de Urgențǎ Satu Mare!”, a scris ministrul într-o postare publică, adăugând că „se spune că ești ceea ce mănânci, dar cred că de data asta putem parafraza: ești ceea ce le servești pacienților tăi”.
Critica vine în contextul în care Ministerul Sănătății a lansat recent un formular online prin care pacienții și aparținătorii pot semnala probleme legate de hrana din spitale. Fotografiile trimise de cetățeni ajung direct la minister, iar ministrul Rogobete încurajează astfel de sesizări: „Respectăm confidențialitatea, ne interesează numai realitatea”.
Ministrul a mai transmis un avertisment clar: „Și nu încercați sǎ explicați cum la voi ‘nu se poate’ – pentru că în multe alte locuri SE POATE!”.
Formularul de raportare a hranei din spitale poate fi accesat aici: https://ms.ro/ro/contact/formular-raportare-hrana-in-spitale/
Spitalul Județean Satu Mare: „Imaginile cu hrana pacienților nu ne aparțin”
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare respinge ferm acuzațiile apărute în spațiul public privind calitatea hranei servite pacienților și solicită retragerea imaginilor care circulă online, considerând că acestea nu reflectă realitatea din unitate.
Reacția oficială vine după ce, în data de 4 august 2025, pe platforma Ministerului Sănătății a fost trimisă o sesizare însoțită de fotografii care ar ilustra mâncarea oferită pacienților internați în spital. Conform comunicatului transmis de spital, „imaginile respective nu ne aparțin” și „nu reflectă realitatea din cadrul spitalului nostru”.
Reprezentanții unității sanitare subliniază că alimentația pacienților este tratată cu responsabilitate și considerată parte esențială a actului medical. Meniurile sunt concepute pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale bolnavilor, iar alimentele sunt atent verificate și preparate zilnic în condiții igienico-sanitare conforme cu legislația în vigoare.
„Dorim să subliniem că în cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare nu se servesc ciuperci, indiferent de forma de preparare. Carnea de porc este oferită doar sub formă de tocăniță, iar cea de pui apare la prânz sub formă de ciocănele, pulpe dezosate sau piept, și doar ocazional, seara, ca tocăniță”, se mai precizează în comunicat.
În această dimineață, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare a demarat o verificare la blocul alimentar al spitalului. Concluzia raportului este clară: „Produsele alimentare prezentate în imaginile care însoțesc petiția nu provin din blocul alimentar al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.”
Conducerea spitalului solicită public retragerea informațiilor eronate și încetarea diseminării lor, atrăgând atenția că acestea pot afecta grav imaginea instituției și pot crea panică nejustificată în rândul pacienților și al aparținătorilor.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






