Grăsimea viscerală, asociată cu 221 de proteine implicate în inflamație. Studiu pe 896 de adulți

Grăsimea viscerală, acumulată în jurul organelor abdominale, prezintă o asociere mai puternică și mai extinsă cu proteinele implicate în inflamație decât alți indicatori cardiometabolici, precum tensiunea arterială, glicemia, trigliceridele sau rezistența la insulină. Aceasta este principala concluzie a unui studiu realizat pe 896 de adulți și publicat în revista științifică The American Journal of Clinical Nutrition.

Cercetarea, coordonată de Azam Yazdani, de la Brigham and Women’s Hospital și Harvard Medical School, a analizat relația dintre distribuția țesutului adipos, markerii cardiometabolici și profilul proteinelor circulante asociate inflamației.

Grăsimea viscerală, asociată cu 221 de proteine

Potrivit studiului publicat în The American Journal of Clinical Nutrition, cercetătorii au utilizat date provenite din două cohorte: 525 de participanți din studiul VITAL (Vitamin D and Omega-3 Trial) și 371 de participanți din COSMOS (Cocoa Supplement and Multivitamin Outcomes Study).

Distribuția țesutului adipos a fost evaluată prin absorbțiometrie duală cu raze X (DXA), iar proteinele plasmatice asociate proceselor inflamatorii au fost analizate printr-o metodă de proteomică de înaltă performanță, utilizând platforma Olink Explore 384.

Rezultatele au arătat că țesutul adipos visceral a fost asociat semnificativ cu 221 de proteine, reprezentând aproximativ 62% dintre proteinele investigate. Acesta a prezentat cel mai extins profil proteomic inflamator dintre caracteristicile cardiometabolice analizate.

Cercetătorii au identificat asocieri între aceste proteine și mai mulți parametri metabolici, inclusiv tensiunea arterială sistolică, colesterolul HDL, trigliceridele, glicemia à jeun și indicele HOMA-IR, utilizat pentru estimarea rezistenței la insulină.

Rolul grăsimii viscerale în relația dintre inflamație și sănătatea metabolică

Unul dintre cele mai importante rezultate a apărut după ajustarea analizelor statistice în funcție de cantitatea de țesut adipos visceral.

În urma acestei ajustări, peste 97% dintre asocierile anterior semnificative dintre proteinele analizate și glicemie, respectiv tensiunea arterială sistolică, nu au mai atins pragul de semnificație statistică.

Același fenomen a fost observat pentru:

• 70% dintre asocierile cu rezistența la insulină, evaluată prin HOMA-IR;
• 62% dintre asocierile cu trigliceridele;
• 56% dintre asocierile cu colesterolul HDL.

Aceste rezultate sugerează că țesutul adipos visceral ar putea explica o parte importantă din variația comună a profilurilor proteice asociate inflamației și disfuncției cardiometabolice.

Într-o analiză suplimentară, cercetătorii au investigat o rețea de 86 de markeri proteici comuni caracteristicilor cardiometabolice studiate. Printre proteinele cu poziții importante în această rețea s-au numărat TGFB1, PDLIM7, COLEC12 și LAIR1, considerate posibile puncte de interes pentru cercetări viitoare asupra mecanismelor inflamatorii.

De ce este grăsimea viscerală diferită de alte depozite adipoase?

Spre deosebire de percepția tradițională a grăsimii corporale ca simplă rezervă energetică, țesutul adipos visceral este un compartiment biologic activ, care participă la reglarea metabolismului și a răspunsului inflamator.

Acesta eliberează acizi grași, hormoni, citokine și alte molecule de semnalizare, care pot influența funcționarea ficatului, sensibilitatea la insulină și procesele inflamatorii sistemice.

Comentând rezultatele cercetării, William Wallace, biochimist specializat în nutriție, subliniază că grăsimea viscerală nu trebuie privită exclusiv ca un depozit de energie, ci și ca un țesut activ metabolic, capabil să influențeze numeroase căi biologice.

Potrivit acestuia, rezultatele întăresc ideea că evaluarea inflamației cronice nu ar trebui să se limiteze la interpretarea unui singur biomarker sanguin, ci să ia în considerare și contextul metabolic al pacientului, inclusiv distribuția țesutului adipos.

Implicații pentru prevenția riscului cardiometabolic

Constatările studiului susțin relevanța evaluării adipozității abdominale în aprecierea riscului cardiometabolic. Circumferința taliei poate oferi informații clinice utile, deși nu măsoară direct cantitatea de țesut adipos visceral.

În ceea ce privește intervențiile, Wallace amintește măsurile susținute de dovezile existente: reducerea excesului de grăsime corporală atunci când este indicată, activitatea fizică regulată, inclusiv exercițiile aerobice și de rezistență, îmbunătățirea calității alimentației, somnul adecvat și limitarea consumului excesiv de alcool.

Autorii atrag însă atenția că studiul este unul transversal, bazat pe asocieri statistice, și nu permite stabilirea unei relații directe de cauzalitate. Rezultatele nu demonstrează că grăsimea viscerală a determinat modificările tuturor proteinelor identificate și nici că reducerea acesteia va modifica automat întregul profil inflamator observat. De asemenea, cercetarea nu validează utilizarea unui singur marker inflamator sanguin pentru estimarea cantității de grăsime viscerală.

Studiul oferă, însă, argumente suplimentare pentru investigarea rolului țesutului adipos visceral în mecanismele comune ale inflamației sistemice, rezistenței la insulină și riscului cardiovascular, precum și pentru identificarea unor potențiale ținte terapeutice.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.