Genomurile antice ale virusului HHV-6, reconstruite pentru prima dată din rămășițe umane vechi de peste 2.000 de ani

Pentru prima dată, cercetătorii au reușit să reconstruiască genomurile antice ale virusurilor umane betaherpesvirus 6A și 6B (HHV-6A/B) din rămășițe arheologice vechi de peste două milenii. Studiul, realizat de o echipă internațională coordonată de universitățile din Viena și Tartu, a fost publicat în revista Science Advances și demonstrează că aceste virusuri au evoluat alături de oameni cel puțin din Epoca Fierului.

Rezultatele oferă primele dovezi genomice directe că HHV-6 s-a integrat în cromozomii umani cu mii de ani în urmă și sugerează că una dintre cele două specii virale, HHV-6A, și-a pierdut această capacitate relativ devreme în evoluția sa.

HHV-6B infectează aproximativ 90% dintre copii până la vârsta de doi ani și este cunoscut ca agentul cauzal al roseolei infantile („boala a șasea”), principala cauză de convulsii febrile la copilul mic. Împreună cu HHV-6A, face parte din grupul herpesvirusurilor umane larg răspândite, care determină de regulă infecții ușoare în copilărie, urmate de persistență latentă pe viață.

Ceea ce le face însă unice este capacitatea de a se integra în cromozomii umani. În cazuri rare, această integrare devine ereditară, virusul fiind transmis din generație în generație ca parte a genomului uman. Astăzi, aproximativ 1% din populație poartă astfel de copii virale moștenite.

ADN viral din Epoca Fierului până în Evul Mediu

Echipa de cercetare, în colaborare cu University of Cambridge și University College London, a analizat aproape 4.000 de probe scheletice provenite din situri arheologice europene. Au fost identificate și reconstruite 11 genomuri virale antice, cel mai vechi aparținând unei tinere din Italia Epocii Fierului (1100–600 î.Hr.).

Alte cazuri au fost identificate în Anglia, Belgia, Estonia, Italia și Rusia timpurie. Mai mulți indivizi din Anglia prezentau forme moștenite de HHV-6B, devenind cei mai vechi purtători cunoscuți ai herpesvirusurilor integrate cromozomial. Situl belgian de la Sint-Truiden a furnizat cel mai mare număr de cazuri, cu ambele tipuri virale circulând în aceeași populație.

„Deși HHV-6 infectează aproape 90% din populație la un moment dat, doar aproximativ 1% poartă virusul moștenit, în toate celulele corpului. Aceste cazuri sunt cele mai ușor de detectat prin ADN antic, ceea ce face cercetarea extrem de dificilă”, a explicat Meriam Guellil, cercetător principal al studiului.

Integrare virală transmisă timp de milenii

Analiza genomurilor recuperate a permis identificarea exactă a zonelor cromozomiale în care virusurile s-au integrat. Compararea cu date genetice moderne arată că unele dintre aceste evenimente de integrare au avut loc cu mii de ani în urmă și au fost transmise continuu de-a lungul generațiilor.

Un rezultat important este observația că HHV-6A pare să-și fi pierdut capacitatea de integrare în ADN-ul uman, spre deosebire de HHV-6B, ceea ce indică traiectorii evolutive diferite pentru cele două virusuri, în contextul coexistenței cu gazda umană.

„Purtarea unei copii de HHV-6B în genom a fost asociată cu angina și boala cardiacă. Știm că aceste forme ereditare sunt mai frecvente astăzi în Marea Britanie decât în restul Europei, iar acesta este primul indiciu al existenței unor purtători antici britanici”, a declarat Charlotte Houldcroft, de la Universitatea din Cambridge.

O nouă perspectivă asupra evoluției virus–gazdă

Descoperirea genomurilor antice HHV-6 oferă primele dovezi datate în timp ale co-evoluției pe termen lung dintre acest virus și oameni, la nivel genomic. Ea arată totodată cum ADN-ul antic poate rescrie istoria bolilor infecțioase – de la infecții copilăriei, aparent banale, la secvențe virale devenite parte integrantă a genomului uman.

Descoperite abia în anii 1980, virusurile HHV-6A și HHV-6B pot fi acum urmărite până în Epoca Fierului, confirmând o istorie comună, veche de cel puțin 2.500 de ani, între virusuri și oameni.

Referințe:

Meriam Guellil et al. ,Tracing 2500 years of human betaherpesvirus 6A and 6B diversity through ancient DNA.Sci. Adv.12,eadx5460(2026).DOI:10.1126/sciadv.adx5460

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.