Examenul de Rezidențiat 2026 are loc pe 15 noiembrie. Află ora începerii, calendarul oficial, centrele universitare și regulile concursului.
Dezbatere CMSR: Programul național AP-STOMA trebuie regândit pe baze realiste, cu finanțare predictibilă și consultarea profesiei
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Dezbatere CMSR despre AP-STOMA: medicii cer finanțare realistă, prevenție, consultarea profesiei și integrarea mediului privat în programul național.
În cadrul unei dezbateri dedicate Programului național AP-STOMA, organizată miercuri, 14 ianuarie, de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, reprezentanți ai autorităților, organizațiilor profesionale și ai pacienților au discutat principalele vulnerabilități ale actualei forme a programului, precum și direcții concrete de îmbunătățire. Discuțiile au vizat atât mecanismele de finanțare, cât și modul de integrare a serviciilor stomatologice pentru pacienții pediatrici și cei cu nevoi speciale.
Președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, a subliniat că instituția reprezintă medicii stomatologi din ambele forme de exercitare a profesiei – public și privat – și a indicat o serie de teme aflate pe agenda de lucru cu Ministerul Sănătății: extinderea manoperelor decontate și a plafoanelor prin CNAS, includerea prevenției stomatologice într-un viitor program național de prevenție, dar și o mai bună corelare între rezidențiat, formarea specialiștilor și nevoile reale ale pieței.
Vicepreședintele CMSR, prof. asoc. dr. Bogdan Baldea, a susținut necesitatea unui mecanism de finanțare „care să urmeze pacientul”, arătând că AP-STOMA ar trebui integrat într-un plan strategic național de dezvoltare a capacităților de stomatologie cu suport ATI, corelat cu infrastructura existentă și cu rolul furnizorilor privați, pentru a evita suprapunerile și utilizarea ineficientă a fondurilor publice.
La nivel instituțional, Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a susținut constituirea unui grup de lucru dedicat Programului AP-STOMA, iar președintele Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dr. Horațiu Moldovan, s-a pronunțat pentru creșterea plafonului de decontare și a evidențiat rolul asigurărilor complementare.
Reprezentanții patronatelor și ai pacienților au atras atenția asupra necesității integrării mediului privat încă din faza de construcție a programului și asupra prioritizării siguranței și accesibilității pentru pacienții vulnerabili. De asemenea, Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică a susținut că serviciile de stomatologie ar trebui să fie obligatorii în spitalele de pediatrie din România.
Vocea colegiilor teritoriale a evidențiat diferențe majore între realitățile din teren. Reprezentanții CMS București, Timiș, Iași și Cluj au avertizat că implementarea AP-STOMA exclusiv în unități publice, cu accent pe mediul urban și pe achiziții de bunuri, riscă să creeze structuri paralele dificil de susținut financiar și să contravină strategiei naționale de sănătate, în detrimentul prevenției și al utilizării infrastructurii deja existente.
Medicii stomatologi prezenți la dezbatere au subliniat, la rândul lor, limitele actuale ale programului. Au fost invocate tarifele CNAS considerate nerealiste, lipsa unui parcurs medical clar pentru copiii cu nevoi speciale, necesitatea integrării serviciilor stomatologice în spitalele de pediatrie și absența unui studiu de impact. Mai mulți vorbitori au arătat că AP-STOMA este necesar pentru intervențiile stomatologice asistate în spital, dar nu poate fi construit fără consultarea reală a profesiei și fără o analiză riguroasă a nevoilor din teren.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






