CNAS: Tratamentele pacienților oncologici sunt asigurate fără întreruperi

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

CNAS anunță că nu există întreruperi în tratamentele oncologice și a redistribuit 405 mil. lei pentru asigurarea continuității terapiilor.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că monitorizează permanent utilizarea bugetului alocat pentru asistența medicală și dă asigurări că, în prezent, nu există discontinuități în tratamentele pacienților oncologici.

Instituția precizează că, pentru luna august, au fost achitate toate obligațiile scadente, în valoare de 2,8 miliarde lei, cu sprijinul Ministerului Finanțelor. În plus, CNAS a utilizat toate pârghiile legale pentru a evita întârzieri în acordarea tratamentelor până la aprobarea unei rectificări bugetare.

Începând cu luna septembrie, pentru a preveni lipsa medicamentelor oncologice din contractele cost-volum, CNAS a redistribuit credite de angajament în valoare de 405 milioane lei, conform solicitărilor spitalelor, astfel încât pacienții să poată continua tratamentele fără întrerupere.

Președintele CNAS, conf. univ. dr. Horațiu-Remus Moldovan, a solicitat și analizat situația derulării Programului Național de Oncologie la nivel național. Raportul a indicat un management adecvat în majoritatea unităților sanitare, fiind identificate doar probleme punctuale în șapte județe și în București, care au fost soluționate operativ.

CNAS subliniază că urmărește în timp real eventualele disfuncționalități în acordarea serviciilor medicale decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și intervine prompt pentru rezolvarea lor, cu scopul de a asigura accesul neîntrerupt la tratamente pentru toți pacienții oncologici.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.