Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
CNAS angajează specialiști IT cu salarii de până la 25.000 lei net. Concurs programat pe 17 iunie
CNAS angajează specialiști IT cu salarii de până la 25.000 lei net. Concursul are loc pe 17 iunie. Detalii despre posturi și înscriere, pe cnas.ro.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea a trei posturi contractuale de specialiști în domeniul IT, pe perioadă determinată. Posturile disponibile sunt: expert analist date, expert baze de date și expert dezvoltator-integrator software.
În luna februarie, fostul președinte al CNAS, Valeria Herdea, a declarat că viitoarea platformă a asigurărilor de sănătate urmează să fie disponibilă din 2026.
Digitalizarea este unul dintre punctele cele mai importante. Avem o platformă informatică a cărei vechime este din 2008, care, după 10 ani, este declarată în stadiul end of life. Toată lumea trebuie să înțeleagă eforturile care se depun pentru a stabiliza platforma. Digitalizarea prevede nevoia de a susține această platformă, de a upgrada componente care sunt la pământ până la intrarea în funcțiune a noii platforme informatice, care va fi funcțională, sperăm, din iunie 2026.
– Dr. Valeria Herdea
Salariu de până la 25.000 lei net lunar
Potrivit CNAS, salariul pentru aceste posturi poate ajunge la de până la cinci ori valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025, adică până la 43.100 lei brut (aproximativ 25.000 lei net). Angajările vor fi făcute pe perioadă determinată, pe durata derulării proiectelor informatice aflate în desfășurare.
Candidații interesați își pot depune dosarul de înscriere la sediul CNAS până cel târziu pe 10 iunie 2025, ora 17:00. Proba scrisă a concursului este programată pentru data de 17 iunie 2025, ora 11:00, tot la sediul instituției. Cei declarați admiși la proba scrisă vor susține interviul în termen de maximum patru zile lucrătoare de la această dată.
Cerințe pentru candidați
Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie absolvenți ai învățământului superior (nivel licență, master sau doctorat), cu specializare în domeniul IT;
- să aibă minimum doi ani de experiență profesională în domeniul studiilor absolvite;
- să fi participat, în cadrul unei echipe, la implementarea unui sistem informatic complex care a presupus integrarea componentelor hardware, software și baze de date.
Informații suplimentare
Detalii complete despre proiectele informatice vizate, cerințele de eligibilitate, lista documentelor necesare, tematica și bibliografia concursului, precum și atribuțiile posturilor scoase la concurs sunt disponibile în anunțul publicat pe site-ul CNAS: https://cnas.ro/wp-content/uploads/2025/05/Anunt-site-concurs-17.06.pdf.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






