Examenul de Rezidențiat 2026 are loc pe 15 noiembrie. Află ora începerii, calendarul oficial, centrele universitare și regulile concursului.
București: 746 de femei din sectorul 2 au beneficiat de sprijin gratuit oferit de moașe
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Proiectul, desfășurat între august și octombrie 2025, a fost dedicat sănătății femeilor, adolescenților și tinerilor, dar și consolidării colaborării dintre profesioniștii din sănătate și cei din asistența socială.
Peste 740 de persoane din sectorul 2 al Capitalei au beneficiat gratuit de educație pentru sănătate, sprijin prenatal și postnatal, consiliere și formare profesională în cadrul proiectului „Sectorul 2 se dezvoltă sănătos cu noi – Sprijin pentru mame, copii, comunitate”, derulat de Asociația Moașelor din România cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.
Proiectul, desfășurat între august și octombrie 2025, a fost dedicat sănătății femeilor, adolescenților și tinerilor, dar și consolidării colaborării dintre profesioniștii din sănătate și cei din asistența socială.
Moașe licențiate, consultante în alăptare IBCLC și specialiste în egalitate de gen au susținut sesiuni gratuite de educație privind sarcina, nașterea, perioada postnatală și sănătatea reproductivă, precum și ateliere de formare pentru personalul DGASPC Sector 2. În total, 124 de profesioniști din domeniul asistenței sociale au participat la cursuri specializate de sănătate reproductivă, educație pentru sănătate și prevenirea violenței de gen.
Printre beneficiarii direcți se numără:
– 83 de gravide care au participat la cursuri de pregătire pentru naștere;
– 116 femei care au beneficiat de educație pentru sănătatea reproducerii și prevenirea cancerelor;
– 157 de adolescenți care au luat parte la sesiuni despre educația sexuală, contracepție și vaccinarea anti-HPV;
– 81 de mame care au primit informații despre îngrijirea copilului, alimentație și vaccinare;
– 30 de mame care au beneficiat de consiliere postnatală și vizite la domiciliu;
– 32 de fete și femei care au fost informate și consiliate privind metode contraceptive reversibile, urmând să beneficieze gratuit de implanturi contraceptive.
„Prin acest parteneriat, DGASPC Sector 2 continuă să fie aproape de comunitate, oferind sprijin concret pentru sănătatea femeilor, a copiilor și a familiilor”, a declarat Akan Osman, director general al DGASPC Sector 2.
Irina Mateescu, moașă licențiată și președinta Asociației Moașelor din România, a subliniat importanța finanțării serviciilor de moașă în sistemul public: „Acest proiect a demonstrat încă o dată că este nevoie urgentă de decontarea serviciilor cu moașa, pentru ca toate femeile, gravidele și adolescentele-mame să beneficieze de consiliere și educație prenatală și postnatală.”
Proiectul a fost apreciat de participanți pentru caracterul său practic, informațiile utile și deschiderea specialiștilor implicați. Mulți dintre beneficiari au menționat că au înțeles mai bine importanța prevenției și cum pot accesa serviciile de sănătate reproductivă în sistemul public.
Mai multe detalii despre proiect: https://asociatiamoaselor.ro/en/sectorul-2-se-dezvolta-sanatos-cu-noi/
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






