SNMF: Vaccinarea rămâne esențială pentru sănătatea publică

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) se alătură profesioniștilor din domeniul medical care marchează 50 de ani de la lansarea Programului Extins de Imunizare (EPI) de către Organizația Mondială a Sănătății.

Implementat în mai 1974, EPI a avut ca scop inițial protejarea copiilor împotriva șase boli majore și a evoluat astăzi pentru a include 13 vaccinuri adresate tuturor categoriilor de vârstă, salvând peste 154 de milioane de vieți la nivel global.

În cadrul Săptămânii Europene a Vaccinării (28 aprilie – 4 mai 2025), SNMF reafirmă rolul esențial al imunizării în reducerea mortalității infantile și creșterea speranței de viață. Societatea susține cu fermitate implementarea în România a conceptului de imunizare pe tot parcursul vieții.

SNMF atrage atenția, într-un comunicat, asupra scăderii recente a încrederii în vaccinuri, cauzată de efectele post-pandemice și de răspândirea dezinformării în mediul online.

De asemenea, organizația se delimitează categoric de personalul medical care promovează opinii contrare vaccinării, subliniind că astfel de poziționări sunt incompatibile cu dreptul de liberă practică medicală.

„Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) se delimitează cu fermitate de personalul medical care se opune vaccinării și consideră că opiniile personale nu trebuie niciodată confundate cu deciziile de sănătate publică, iar profesioniștii care se distanțează de dovezile științifice și prin deciziile lor afectează flagrant sănătatea populației, ar trebui să suporte consecințele legale. Un medic care se opune vaccinării nu este compatibil cu dreptul de liberă practică medicală”, se arată în comunicatul SNMF.

De asemenea, SNMF face apel la clasa politică să sprijine constant politicile de sănătate axate pe prevenție și să asigure o comunicare eficientă cu populația privind beneficiile vaccinării, alături de o finanțare adecvată a programelor naționale de imunizare.

„Vaccinarea salvează vieți – o realitate demonstrată prin decenii de dovezi științifice și parteneriate între comunități, personal medical și lideri politici. Continuarea acestui efort este vitală pentru sănătatea fiecărei generații”, subliniază Biroul Executiv al SNMF.

Marți, 29 aprilie 2025, grupul de lucru vaccinologie din cadrul SNMF organizează un eveniment online creditat EMC ce poate fi urmărit gratuit de profesioniștii în sănătate. Evenimentul este coordonat de Dr. Gindrovel Dumitra. Pentru înscrieri și mai multe detalii accesați pagina evenimentului.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.