Protest al pacienților în fața Spitalului Județean Constanța

Peste 40 de persoane au participat sâmbătă, la un protest tăcut în faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a atrage un semnal de alarmă asupra neregulilor care au loc în unitatea medicală.

Potrivit news.ro, protestatarii au reclamat timpul mare de aşteptare la urgenţă, lipsa medicamentelor, dar şi faptul că angajaţii spitalului nu adresează pacienţilor o vorbă bună.

Peste 40 de persoane, care susţin că sunt victime ale Spitalului Judeţean Constanţa, şi-au dat întâlnire sâmbătă, în faţa unităţii medicale. Oamenii au stat pe trotuarul din faţa spitalului, s-au ţinut de mâni şi au format un lanţ uman, dorind astfel să atragă atenţia asupra neregulilor care au loc în unitatea medicală.

O femeie a povestit jurnaliştilor că a stat multe ore la Urgenţă până când a fost băgată în seamă şi şi-ar dori să fie schimbată atitudiunea cadrelor medicale.

“Mi-aş dori să nu mai stea câte 12 ore şi să nu fie băgaţi în seamă. Să îi trateze ca pe oameni. Am avut experienţă cu un an în urmă, tot aşa am stat foarte, foarte multe ore la urgenţă. Într-adevăr pe urmă s-au ocupat, dar a durat foarte, foarte mult până am ajuns să fiu băgată în seamă. Am avut experienţe şi cu părinţii, aceleaşi situaţii care se perpetuează de ani la noi, deci nu se schimbă nimic. Indiferent că au primit salarii mai bune, ei tratează oamenii la fel, nu vezi feţe zâmbitoare, să se schimbe atitudinea lor, să îţi adreseze o vorbă bună”, a spus femeia.

Mesajul altui participant la protest este „Nu vrem să murim cu zile!”.

„Câte zile avem fiecare, nu știm. Dar să murim din incompetența, nesimțirea, neglijența altora nu mai acceptăm! Câți dintre voi ați ajuns în viața asta la urgență? La unitatea de primiri urgențe din Spitalul județean Constanța. Câți dintre voi ați fost mulțumiți de cum ați fost primiți și tratați acolo? În urmă cu câteva zile, o doamnă murea în spitalul județean Constanța în brațele fiului disperat că mama sa e ignorată. În ciuda eforturilor făcute de unii medici, lucrurile nu sunt deloc cum ar trebui să fie. Am simțit asta personal acum mai multi ani când am ajuns cu tatăl meu la urgență. Am așteptat îngrozitor de mult, nepermis de mult, nu știam cu cine să vorbesc, de cine sa mă rog să grăbească lucrurile, cum sa procedez… Să mă rog de ei, să bag mâna în buzunar, să fac scandal… În astfel de momente, ești dispus să faci orice pentru a-i salva pe cei dragi. Tatăl meu a avut noroc. Deși am așteptat multe ore aiurea, a avut zile. Alții însă nu au avut. Doamna a decedat după ce a stat multe ore fără să o bage nimeni în seamă. Conducerea spitalului a venit cu niște explicații neconvingătoare. I-au mulțumit fiului doamnei decedate că a depus plângere, chipurile, pentru că altfel nu puteau porni si ei o anchetă internă. Adică dacă nu depuneau rudele plângerea, spitalul stătea cu mâinile în sân, nu făcea o cercetare deși presa a relatat nefericitul caz la nivel național. Constănțenii, disperați de situație, au făcut un lanț uman în jurul spitalului județean Constanța, aratandu-le autorităților și medicilor că nu mai acceptă să se joace nimeni cu viața lor. Este o ruşine că într-un oraş atât de mare şi cu atâta potenţial de a prospera, vorba „cel mai bun medic este trenul de Bucureşti” este în continuare la ordinea zilei. Şi când omul spune asta, se referă în primul rând la indolenţa cu care este tratat de sistem”, a precizat, acesta, pe pagina sa facebook.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.

separator