Indicele de masă corporală (IMC) este unul dintre cei mai frecvent utilizați indicatori în evaluarea statusului nutrițional, dar și unul dintre cei mai des interpretați superficial în practica medicală. Medic24 a decis să elaboreze acest ghid pentru a oferi o resursă profesionistă, structurată și actualizată, adaptată nevoilor medicului de familie.
Prostatectomie radicală asistată robotic, realizată cu tehnologie de ultimă generație la SCJU Timișoara

Două intervenții chirurgicale de prostatectomie radicală asistată robotic au fost realizate recent, în aceeași zi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, cu ajutorul platformei robotice Da Vinci Xi – una dintre cele mai avansate tehnologii disponibile în chirurgia urologică.
Cele două operații au vizat pacienți diagnosticați cu cancer de prostată localizat și au fost efectuate de o echipă din cadrul Clinicii de Urologie, formată din Dr. Andrei Păunescu și Dr. Ovidiu Ferician, în cadrul unui program de proctoring desfășurat sub îndrumarea Conf. Univ. Dr. Bogdan Petrut (UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca), specialist cu experiență în domeniul chirurgiei robotice.
Procedurile au fost efectuate prin abord retroperitoneal – o tehnică minim invazivă care contribuie la o recuperare mai rapidă și la reducerea riscului de complicații postoperatorii.
Platforma robotică Da Vinci Xi permite o precizie ridicată a manevrelor chirurgicale, control îmbunătățit al instrumentelor și o vizualizare tridimensională a câmpului operator. Aceste caracteristici sunt esențiale în chirurgia oncologică urologică, unde protejarea structurilor anatomice și excizia completă a tumorii sunt priorități majore.
Intervențiile au fost susținute de echipele medicale din Clinica ATI, responsabile pentru monitorizarea parametrilor vitali, și Clinica Chirurgie II, care a pus la dispoziție infrastructura tehnologică necesară, inclusiv platforma Da Vinci și kiturile chirurgicale, achiziționate prin fonduri europene.
Spitalul timișorean își propune, pe termen mediu, să asigure sustenabilitatea acestui tip de intervenții prin atragerea de fonduri dedicate, astfel încât tot mai mulți pacienți să beneficieze de tratamente chirurgicale moderne, realizate de echipe specializate.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.
Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.