Nu tot ce circulă informează. De ce gândirea critică a devenit o problemă de sănătate publică

O ambulanță atacată pentru că pe o rețea socială circulă povestea unei presupuse „ambulanțe care fură copii” pare un episod atât de absurd, încât primul impuls este să îl considerăm excepțional. Ar fi confortabil, dar nu neapărat corect. Incidentul din județul Cluj ne arată, într-o formă extremă, cât de mică poate deveni distanța dintre o informație falsă distribuită pe un ecran și o consecință cât se poate de reală.

Nu orice informație falsă duce la violență. De cele mai multe ori, efectele sunt mai greu de observat dincolo de statistică: un tratament refuzat, o consultație amânată, o teamă inutilă, un supliment cumpărat în locul unui medicament, un vaccin evitat, un diagnostic pus de utilizator după trei filmulețe și câteva comentarii.

În sănătate, diferența dintre informația corectă și informația convingătoare nu este una academică. Uneori este o diferență care contează pentru viața unui om.

Avem acces la mai multă informație. Nu neapărat la mai multă cunoaștere

Niciodată în istorie nu am avut acces atât de rapid la atât de multă informație. Un telefon oferă, în câteva secunde, acces la ghiduri medicale, articole științifice, biblioteci întregi și cursuri universitare.

Același telefon oferă însă, cu exact aceeași ușurință, acces la teorii conspiraționiste, tratamente miraculoase, mărturii inventate, reclame mascate, videoclipuri scoase din context și explicații medicale oferite cu o siguranță invers proporțională cu competența celui care le produce.

Tehnologia a democratizat accesul la informație, dar nu și expertiza. Să citești despre o boală nu înseamnă să înțelegi medicina, iar faptul că un mesaj a fost distribuit de zeci de mii de oameni nu reprezintă o formă de validare științifică.

Minciuna are un avantaj competitiv

Există și un motiv pentru care problema este atât de greu de controlat.

Într-un studiu devenit de referință, publicat în revista Science, cercetătorii Soroush Vosoughi, Deb Roy și Sinan Aral au analizat răspândirea informațiilor adevărate și false pe Twitter. Rezultatul a fost incomod: informațiile false se propagau mai departe, mai repede, mai profund și către mai mulți utilizatori decât cele adevărate.

O explicație discutată de cercetători este că falsurile tind să pară mai noi și să provoace reacții emoționale diferite. Surpriza, indignarea, frica și revolta sunt combustibili excelenți pentru algoritmii care guverrnează rețelele sociale.

O informație medicală corectă sună adesea astfel: „depinde”, „dovezile disponibile sugerează”, „riscul trebuie evaluat individual”, „consultați medicul”.

Dezinformarea are, la polul opus, avantajul propoziției categorice: „Medicii nu vor să știi asta”, „acest aliment vindecă boala”, „vaccinul provoacă…”, „spitalele ascund…”.

Prima formulare cere răbdare și context, a doua oferă certitudine instantanee.

Zvonurile sunt vechi, infrastructura este nouă

Informația falsă cu „mașini care fură copii” nu este nouă, ea datează încă din anii 70. În trecut, o asemenea poveste trebuia să treacă din om în om, din cartier în cartier, din oraș în oraș. Avea o viteză biologică, aproximativ viteza conversației umane. Astăzi, aceeași structură narativă poate ajunge în câteva ore la sute de mii de persoane, însoțită de video, muzică dramatică, comentarii și algoritmi care detectează tocmai faptul că provoacă reacții.

Rețelele sociale nu au inventat credulitatea, zvonul sau panica morală, dar au industrializat distribuția lor.

Mai mult, au eliminat multe dintre frânele naturale pe care le avea zvonul tradițional. Înainte, cineva îți spunea o poveste și puteai întreba: „De unde știi?”. Astăzi vezi un clip cu 430.000 de vizualizări, 8.000 de distribuiri și sute de comentarii care spun „și la noi s-a întâmplat”. Toate acestea funcționează psihologic ca niște indicii de credibilitate, deși nu sunt dovezi. Cu atât mai mult cu cât mecanismul este ridicol de ușor de manipulat – prin ferme de conturi false, care comentează/postează/distribuie la unison, făcând astfel ca un subiect să fie promovat artificial.

Uneori distribuim înainte să ne întrebăm dacă este adevărat

Poate una dintre cele mai interesante concluzii ale cercetărilor asupra dezinformării este că oamenii nu distribuie întotdeauna informații false pentru că sunt convinși că acestea sunt adevărate.

O serie de experimente publicate în Nature a arătat o diferență importantă între capacitatea participanților de a aprecia dacă o știre este adevărată și ceea ce erau dispuși să distribuie. Simplul fapt de a le orienta atenția spre întrebarea „este corectă această informație?” a îmbunătățit ulterior calitatea informațiilor pe care alegeau să le distribuie.

Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, bazat pe experimente realizate în Statele Unite și India, a arătat că o intervenție de educație media poate îmbunătăți capacitatea oamenilor de a diferenția știrile false de informațiile provenite din surse jurnalistice credibile.

Discernământul informațional nu este doar o trăsătură pe care unii o au și alții nu, ci o competență care poate fi exersată. De aceea, atunci când vorbim despre educație pentru sănătate, nu mai este suficient să discutăm doar despre alimentație, prevenție, vaccinare, mișcare sau recunoașterea simptomelor unei boli.

Educația pentru sănătate a secolului XXI trebuie să includă și educația pentru informație.

Un adolescent ar trebui să termine școala știind nu doar ce este tensiunea arterială, ci și diferența dintre o mărturie personală și o dovadă științifică. Să înțeleagă de ce asocierea nu înseamnă cauzalitate, sau de ce experiența unei singure persoane nu poate fi automat extrapolată la milioane de oameni.

Și, mai ales, ar trebui să știe că numărul de vizualizări nu este o unitate de măsură a adevărului!

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.