Medicii de familie sunt indignați de propunerea de modificare a legii rezidențiatului

Societatea Națională de Medicina Familiei protestează față de schimbările legislative propuse prin Legea Rezidențiatului, conform cărora specialitatea medicină de familie va deveni accesibilă fără susținerea examenului de medic specialist.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finantarea rezidențiatului (L477/2019) aduce o modificare radicală în profesia medicală si pune in pericol starea de sănătate a populației, iar medicii de familie sunt deopotrivă indignați și îngrijorați de modificările propuse, au comunicat, vineri, reprezentanții medicilor de familie.

Potrivit acestora, o prevedere a proiectului legislativ va permite medicilor de alte specialități să devină medici de familie printr-o metodă care nu asigură pregătire integrală, după efectuarea unui stagiu de 6 luni în unități sanitare acreditate pentru pregătirea în rezidențiatul de medicină de familie și fără susținerea examenului de medic specialist organizat de Ministerul Sănătății.

În condițiile în care starea de sănătate a populației generale reprezintă o preocupare declarată a autorităților, dorindu-se organizarea unor servicii medicale de calitate centrate pe pacient și asigurarea accesului la servicii medicale de calitate tuturor pacientilor, indiferent de vârstă, atragem atenția decidenților că medicina de familie trebuie să rămână o specialitate de sine stătătoare tratată cu aceeași importanță ca celelalte specialități medicale și nu o zonă de refugiu pentru medici reconvertiți profesional.
– Societatea Națională de Medicina Familiei

Medicii de familie pledează pentru menținerea medicinei de familie ca specialitate care poate fi obținută doar după parcurgerea curriculumului specific cu durata de 4 ani și susținerea examenului.

Societatea Națională de Medicina Familiei enumeră argumentele pentru care medicii de familie solicită ferm anularea acestei prevederi din legea care reglementează rezidențiatul:

1. Curricula pentru Medicina de Familie este una specifică, vastă și complexă ce nu poate fi ”adaptată” și nici ”concentrată”.
2. Medicina de familie este singura specialitate care asigură servicii integrate pentru toate vârstele – copil, adult, vârstnic – și presupune intervenții preventive și curative atât din domeniul medical cât și chirurgical.
3. Există legislație care reglementează obținerea celei de-a doua specialități – este vorba despre un rezidențiat cu plată care se parcurge cu echivalarea stagiilor comune.
4. Pregătirea practică pentru specialitatea de Medicina de Familie este o pregătire particulară cu elemente care o diferențiază semnificativ de practica din spitale și chiar de cea din ambulatoriul de specialitate.
5. Calitatea serviciilor din medicina primară și îngrijirea pacientului vor avea mult de suferit dacă vor fi asigurate de medici fără practică și fără experiență specifică. În mod curent, rezidenții de medicina familiei fac practică în cabinetele medicilor de familie, adică exact în cabinete în care vor lucra după obținerea specialității.
6. Medicii cu specialitatea de Medicina de familie se simt discriminați și ofensați de modul în care specialitatea lor poate fi abordată de un coleg de altă specialitate în timp ce invers nu este posibil.

Ținând cont de toate aceste argumente, SNMF solicită decidenților modificarea proiectului de lege prin excluderea art.44 alin 4.1.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

 

Opinia ta contează!

Potrivit legislației, nu vom publica comentarii ce conțin denumirea comercială a unor medicamente, dispozitive medicale sau suplimente alimentare. De asemenea, respingem categoric comentariile cu limbaj necivilizat, opiniile care îndeamnă la ură, homofobie, rasism, sau cele care aduc atingere imaginii altor persoane.



Legea ce permite organizarea rezidențiatului în acest an a fost adoptată | Medic24 - 2019-10-29 23:26:31

[…] Societatea Națională de Medicina Familiei a protestat față de modificarea conform căreia specialitatea medicină de familie va deveni accesibilă fără susținerea examenului de medic spec…. […]