Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean Brașov, dotat cu echipamente moderne pentru diagnosticul cancerului. Proiect de peste 6,8 milioane lei finanțat prin Programul Sănătate

Adaugă Medic24 în sursele preferate Google

Spitalul Județean Brașov a dotat laboratorul de anatomie patologică cu echipamente moderne pentru diagnosticul cancerului, printr-un proiect european de 6,8 milioane lei.

Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov a fost dotat cu echipamente medicale performante necesare diagnosticării bolilor oncologice, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Sănătate. Investiția are ca obiectiv creșterea eficacității serviciilor medicale și reducerea timpului necesar pentru stabilirea diagnosticului de cancer.

Proiectul, intitulat „Dotarea cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice, necesare pentru diagnosticul cancerului, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, a fost implementat de Consiliul Județean Brașov, în parteneriat cu SCJU Brașov, și a fost finalizat recent.

Conferință dedicată impactului fondurilor europene în oncologie

Finalizarea proiectului a fost marcată vineri, 6 martie, prin organizarea conferinței „Impactul finanțărilor nerambursabile asupra calității serviciilor medicale în oncologie”.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților locale și ai instituțiilor medicale, printre care Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, prefectul Mihai Cătălin Văsii, deputatul Sebastian Rusu, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov și specialiști din domeniul medical.

Președintele Consiliului Județean Brașov a subliniat importanța proiectului pentru diagnosticul oncologic:

„Am participat la bilanțul unui proiect cu fonduri europene de importanță strategică, deoarece vorbim despre sfera diagnosticării bolilor oncologice. Am dotat Laboratorul de Anatomie Patologică cu echipamente de ultimă generație, pe baza cărora specialiștii pot formula un diagnostic clar, precis și rapid, ceea ce înseamnă primul pas pentru un tratament țintit și personalizat pentru fiecare pacient.”

12 tipuri de echipamente performante pentru anatomia patologică

În cadrul proiectului, serviciul de anatomie patologică al spitalului a fost dotat cu 12 tipuri de echipamente medicale moderne, printre care:

  • sistem informatic de management al laboratorului cu scanner pentru patologie digitală
  • sistem automat de arhivare digitală a lamelor și blocurilor
  • sistem automat de imunohistochimie
  • sistem automat de colorare și montare a lamelor
  • procesor automat de țesut cu tehnologie rotațională
  • stație completă de includere în parafină
  • microtom automat
  • microscop cu cameră foto cu fluorescență pentru imagini FISH
  • microscop pentru captare, arhivare și prelucrare a imaginilor.

Echipamentele sunt deja operaționale și utilizate de specialiștii spitalului.

Diagnostic oncologic mai rapid

Potrivit reprezentanților proiectului, utilizarea noilor tehnologii va permite reducerea timpului necesar pentru stabilirea diagnosticului oncologic la aproximativ 15 zile lucrătoare.

În același timp, noile echipamente contribuie la:

  • reducerea expunerii personalului medical la substanțe nocive
  • scăderea riscului de epuizare profesională
  • reducerea consumului de reactivi și energie, cu impact pozitiv asupra mediului.

Finanțare europeană de peste 6,8 milioane lei

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 6.823.450,44 lei, din care:

  • contribuția Uniunii Europene: 5.799.932,87 lei
  • contribuția bugetului de stat: 887.048,54 lei
  • contribuția Consiliului Județean Brașov: 136.469,03 lei.

Proiectul a fost implementat în perioada 11 decembrie 2024 – 10 martie 2026.

Planuri pentru modernizarea secției de oncologie

În cadrul conferinței, președintele Consiliului Județean Brașov a anunțat și pașii următori pentru modernizarea infrastructurii spitalicești. Documentația tehnico-economică pentru modernizarea Corpului B al Pavilionului Mârzescu, unde funcționează Secția de Oncologie, a fost depusă la Ministerul Dezvoltării.

Investiția, estimată la peste 60 de milioane de lei, ar urma să fie finanțată prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat.

Autoritățile județene au precizat, de asemenea, că sunt în curs demersuri pentru preluarea Spitalului CF Brașov de la Ministerul Transporturilor, unitatea urmând să intre în responsabilitatea Consiliului Județean și a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.

Subiecte pe Medic24.ro