Insuficiența cardiacă are o nouă definiție universală. Ce se schimbă în 2026

Patru dintre cele mai importante organizații internaționale de cardiologie au publicat o nouă definiție universală a insuficienței cardiace, într-un document de consens care schimbă modul în care este descrisă și clasificată această afecțiune. Actualizarea pune un accent mai mare pe identificarea precoce a pacienților aflați înaintea stadiului simptomatic, pe cauza bolii și pe evoluția acesteia în timp și renunță la utilizarea unor praguri rigide ale fracției de ejecție ca element central al clasificării.

Noul cadru este semnalat într-un material publicat în JAMA și reprezintă a doua definiție universală a insuficienței cardiace, după cea adoptată în 2021.

Documentul de consens a fost elaborat de American Heart Association (AHA), American College of Cardiology (ACC), European Society of Cardiology (ESC) și World Heart Federation (WHF), în colaborare cu Heart Failure Society of America, Heart Failure Association a ESC și Japanese Heart Failure Society.

Documentul complet a fost publicat simultan de mai multe dintre principalele reviste internaționale de cardiologie.

De ce a fost necesară o nouă definiție

Autorii arată că insuficiența cardiacă rămâne o problemă majoră de sănătate, cu o prevalență în creștere la nivel mondial, iar diferențele existente în terminologie și clasificare pot îngreuna atât practica medicală, cât și cercetarea, supravegherea epidemiologică și programele de prevenție.

Prima definiție universală, publicată în 2021, a încercat să standardizeze termenii utilizați la nivel internațional și a acordat un rol important conceptului de „pre-insuficiență cardiacă” – stadiul B –, în care există modificări ce indică un risc crescut de evoluție către boală simptomatică.

Noul consens rafinează acest model și mută o parte din atenție dinspre tratamentul insuficienței cardiace deja manifeste către identificarea precoce a persoanelor la risc și prevenirea progresiei bolii.

Fracția de ejecție: mai puțin accent pe pragurile numerice rigide

Una dintre cele mai importante modificări privește clasificarea insuficienței cardiace în funcție de fracția de ejecție a ventriculului stâng.

În locul unei delimitări bazate în primul rând pe praguri numerice rigide, noua definiție grupează fenotipurile clinice în trei categorii mai largi: insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție păstrată și insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție îmbunătățită.

Experții argumentează că valorile fracției de ejecție trebuie interpretate în context clinic, deoarece pot exista variații legate de sex, vârstă, etnie și metoda imagistică utilizată. Pragurile fixe pot, de asemenea, să nu surprindă întotdeauna întregul spectru al bolii și pot influența eligibilitatea pacienților pentru studiile clinice.

Stadiul de „pre-insuficiență cardiacă” capătă o importanță mai mare

Noul document menține modelul evolutiv în patru stadii, de la A la D, dar subliniază în mod special importanța stadiului B – „pre-HF” sau pre-insuficiență cardiacă.

Acesta este considerat o fereastră importantă pentru detectarea precoce, monitorizare și intervenții individualizate, înainte ca pacientul să dezvolte manifestările clinice caracteristice insuficienței cardiace.

Abordarea reflectă o schimbare de perspectivă: prevenirea progresiei către insuficiența cardiacă simptomatică devine o componentă centrală a cadrului conceptual, alături de tratamentul bolii deja instalate.

O clasificare universală a cauzelor insuficienței cardiace

O altă noutate este introducerea unei clasificări standardizate a etiologiilor insuficienței cardiace.

Documentul include, între altele, cauze ischemice, hipertensive, valvulare, infiltrative, infecțioase, inflamatorii, toxice, ereditare, metabolice, asociate sarcinii, induse de stres, congenitale sau asociate unor stări cu debit cardiac crescut.

Noua taxonomie încearcă să depășească împărțirea mult mai generală între insuficiența cardiacă ischemică și non-ischemică. Identificarea mai precisă a cauzei poate avea implicații atât pentru alegerea tratamentului, cât și pentru registrele de pacienți și proiectarea studiilor clinice.

„Îmbunătățire”, „remisiune” și „recuperare” nu înseamnă același lucru

Consensul subliniază și caracterul dinamic al insuficienței cardiace. Evoluția unui pacient nu este neapărat liniară, iar funcția cardiacă se poate ameliora semnificativ sub tratament.

Noul cadru diferențiază între îmbunătățire, remisiune și recuperare. O creștere a fracției de ejecție nu înseamnă automat dispariția bolii sau a riscului cardiovascular.

Chiar și pacienții la care parametrii cardiaci se normalizează pot păstra o vulnerabilitate și pot necesita supraveghere și tratament individualizat pe termen lung.

Inteligența artificială apare și în noua definiție

Documentul discută și instrumente emergente pentru detectarea precoce a insuficienței cardiace. Printre acestea se numără electrocardiograma analizată cu ajutorul inteligenței artificiale, care ar putea contribui la identificarea disfuncției ventriculare stângi și la estimarea riscului de apariție a insuficienței cardiace.

Experții atrag însă atenția că astfel de tehnologii trebuie validate în populații diverse și în sisteme medicale cu niveluri diferite de resurse înainte de utilizarea lor clinică pe scară largă.

Insuficiența cardiacă, privită ca o boală cu traiectorii diferite

Noua definiție acordă mai multă atenție și diferențelor geografice, accesului la servicii medicale și determinanților sociali ai sănătății, care pot influența atât apariția insuficienței cardiace, cât și prognosticul pacienților.

Este clarificată, de asemenea, diferența dintre agravarea insuficienței cardiace și decompensarea acesteia. Decompensarea este asociată cu necesitatea intensificării sau a intervenției terapeutice, fără ca acest lucru să presupună obligatoriu o internare sau o deteriorare bruscă.

În ansamblu, noul consens propune ca insuficiența cardiacă să fie privită mai puțin prin intermediul unor valori numerice izolate și mai mult ca un sindrom cu etiologii și fenotipuri diferite, care poate evolua de-a lungul unor traiectorii variabile.

Potrivit American College of Cardiology, definiția universală din 2026 urmează să constituie și una dintre bazele viitorului ghid internațional privind insuficiența cardiacă, a cărui publicare este anticipată pentru 2027.

⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.