Congresul Craiova Connects 2026 începe pe 2 aprilie la UMF Craiova. Prevenția, screeningul și inteligența artificială se află în centrul dezbaterilor interdisciplinare

Craiova Connects 2026 începe pe 2 aprilie la UMF Craiova, cu teme despre prevenție, screening, AI în medicină și colaborare multidisciplinară.

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în perioada 2–4 aprilie 2026, o nouă ediție a congresului Craiova Connects, eveniment care reunește specialiști din multiple domenii medicale pentru a discuta direcțiile actuale în prevenție, diagnostic și tratament.

Prevenția, temă centrală în sesiunea inaugurală

Deschiderea oficială are loc astăzi, joi, 2 aprilie, în Aula Magna a Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în prezența unor personalități marcante ale medicinei românești.

Prima sesiune plenară este dedicată prevenției ca fundament al medicinei moderne și reunește specialiști precum Cătălina Poiană, Bogdan Timar, Liana Gheorghe, Mircea Mănuc, Cristian Gheorghe, Dragoș Vinereanu și Gindrovel Dumitra, care vor aborda rolul prevenției în practica medicală actuală.

Workshopuri practice și tehnologii moderne

Înaintea sesiunilor plenare, participanții au acces la workshopuri organizate în centrele de cercetare ale universității, cu aplicații practice în domenii precum diabetologie, cardiologie, gastroenterologie și endocrinologie.

Temele includ controlul glicemic, ecocardiografia avansată și ultrasonografia intervențională, cu accent pe integrarea tehnologiilor moderne în practica clinică.

Inteligența artificială și screeningul, în centrul programului științific

Programul congresului include conferințe dedicate unor teme de actualitate, precum utilizarea inteligenței artificiale în endoscopia de screening, evoluția diabetului în România, rolul infecției cu H. pylori în prevenția bolilor gastrice, prevenția cardiovasculară și managementul bolilor inflamatorii intestinale.

Pe parcursul celor trei zile, evenimentul continuă cu sesiuni științifice și dezbateri multidisciplinare în gastroenterologie, cardiologie, diabet și boli metabolice, endocrinologie și medicina de familie, reunind experți din principalele centre universitare din România.

Platformă de dialog între specialități și generații

Temele abordate vizează screeningul și prevenția bolilor digestive și cardiovasculare, strategiile moderne de diagnostic precoce și rolul medicinei de familie în prevenție, confirmând poziționarea congresului ca platformă de dialog între specialități.

„Craiova Connects a fost gândit ca un spațiu de întâlnire între idei, specialități și generații de medici. Faptul că ajungem la a cincea ediție arată că această nevoie de dialog și colaborare este reală”, a declarat prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova.

Potrivit organizatorilor, accentul pus pe prevenție, screening și diagnostic precoce reflectă tendințele actuale din medicina modernă și necesitatea unei abordări integrate a pacientului.


⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.

Abonamente Medic24

Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.