Ce ar însemna concret un program Pro-Farma în România: instrumente posibile, constrângeri UE, scenarii de design și impact asupra producției de medicamente.
28 septembrie – Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei: apel la vaccinarea animalelor și responsabilitate
Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei, marcată pe 28 septembrie, aduce în prim-plan importanța vaccinării animalelor și a măsurilor de prevenție.
În fiecare an, la 28 septembrie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei, o inițiativă a Alianței Mondiale pentru Controlul Rabiei, menită să crească nivelul de informare al populației cu privire la riscurile acestei boli și la măsurile de prevenție.
Rabia este una dintre cele mai grave zoonoze la nivel global, fiind prezentă în peste 150 de țări. Statisticile arată că aproximativ 55.000 de oameni mor anual din cauza turbării, majoritatea în Africa și Asia. Peste 40% dintre victimele mușcăturilor de animale suspecte sunt copii sub 15 ani, iar în 90% din cazuri câinii reprezintă sursa principală a virusului. Anual, peste 15 milioane de persoane primesc tratament profilactic post-expunere, prevenindu-se astfel peste 300.000 de decese.
Medicii veterinari atrag atenția că rabia este prevenibilă prin vaccinarea animalelor. Boala afectează sistemul nervos central al oamenilor și animalelor, având o evoluție rapidă și letală odată cu apariția simptomelor. La om, primele semne includ febră, amorțirea zonei mușcate, iritație în gât și agitație, urmate de paralizie, spasme, delir și deces.
În România, programele de supraveghere și control includ vaccinarea obligatorie a câinilor și pisicilor, monitorizarea animalelor sălbatice, identificarea și microciparea câinilor cu stăpân, precum și colaborarea cu autoritățile locale pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
„Un rol esențial în prevenirea turbării îl are populația, în special proprietarii de câini și pisici, care trebuie să respecte campaniile de vaccinare antirabică, să dețină carnetul de sănătate al animalului actualizat și să raporteze de urgență orice mușcătură la medic”, a declarat dr. Pențea Ioan Viorel, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu.
Serviciile veterinare reamintesc că rabia nu are tratament odată instalată, iar prevenția rămâne singura metodă eficientă pentru protejarea sănătății publice și a animalelor.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






