Medicii de familie au discutat cu CNAS modificări ale Contractului-cadru: prevenție, teleconsultații, plata serviciilor, înlocuiri și FRAX.
Peste 25.000 de locuitori din Oltenia vor beneficia de servicii gratuite de prevenție pentru cancerul colorectal
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
UMF Craiova lansează un proiect de 35,3 mil. lei pentru screening gratuit al cancerului colorectal, cu peste 25.000 de beneficiari în Oltenia.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova lansează un amplu program regional de screening pentru cancerul colorectal, care va oferi, în următorii patru ani, testări și consultații gratuite pentru peste 25.000 de persoane din Oltenia. Proiectul, în valoare de 35,3 milioane lei, este finanțat prin Programul Sănătate 2021–2027.
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova derulează un nou proiect regional de prevenție, menit să faciliteze accesul locuitorilor din Oltenia la servicii medicale gratuite de screening pentru cancerul colorectal.
În următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din județele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți vor beneficia de testări gratuite, iar alte 31.000 de persoane vor fi incluse în activități de informare și educație privind depistarea precoce a bolii.
Proiectul are o valoare totală de 35,3 milioane lei, din care 30 milioane lei provin din fonduri nerambursabile europene, și se va desfășura în perioada 30 septembrie 2025 – 30 septembrie 2029, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027.
Conferința de lansare a proiectului va avea loc miercuri, 22 octombrie 2025, la ora 12.00, în Sala Senatului a UMF Craiova. Evenimentul va reuni reprezentanți ai autorităților locale și județene din regiunea Sud-Vest Oltenia, precum și oficiali din domeniul sănătății.
Prin acest program, UMF Craiova își propune să aducă medicina mai aproape de oameni, punând accent pe prevenție, educație și acces echitabil la servicii medicale. Beneficiarii vor primi testări gratuite pentru cancer colorectal, iar persoanele cu rezultate suspecte vor fi direcționate către colonoscopii gratuite, consiliere medicală și sprijin logistic pentru deplasare către centrele specializate.
Un obiectiv major al proiectului este înființarea Centrului Regional de Prevenție și Diagnostic Precoce al Cancerului Colorectal, care va funcționa în cadrul UMF Craiova. Centrul va fi un spațiu modern dedicat activităților de diagnostic, informare și sprijin comunitar.
„Prin ROCCAS 4 SVO, putem aduce prevenția mai aproape de oameni. Ne dorim mult ca medicina să nu însemne doar tratament, ci și grijă, educație și încredere. Să nu uităm că fiecare test făcut la timp poate salva o viață”, a declarat prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
Prin această inițiativă, universitatea consolidează rolul său în promovarea sănătății publice și în dezvoltarea unei culturi medicale bazate pe prevenție și acces egal la îngrijire.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






