Cât costă vaccinurile antigripale în sezonul 2026–2027: prețuri în farmacii, compensare și pașii pentru rețetă, cumpărare, transport și administrare.
Alexandru Rafila: Dezvoltarea asigurărilor private complementare este esențială pentru accesul pacienților la servicii medicale
Adaugă Medic24 în sursele preferate Google
Alexandru Rafila afirmă că asigurările private complementare sunt esențiale pentru accesul pacienților la servicii medicale și reducerea presiunii asupra spitalelor.
Dezvoltarea asigurărilor private complementare sau suplimentare este esențială pentru îmbunătățirea accesului pacienților la servicii medicale, atât în sistemul public, cât și în cel privat, și pentru reducerea presiunii asupra asistenței medicale spitalicești, a declarat marți Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților.
Declarațiile au fost făcute cu ocazia lansării oficiale a Federația Patronatelor Antreprenorilor din Domeniul Medical (FEPAM), eveniment la care au participat reprezentanți ai autorităților publice centrale și specialiști din domeniul medical.
Ambulatoriul rămâne subfinanțat, în ciuda obiectivelor asumate
Alexandru Rafila a atras atenția asupra unui dezechilibru structural din sistemul de sănătate, subliniind că, deși există un consens privind necesitatea mutării accentului de pe spital pe ambulatoriu, finanțarea serviciilor ambulatorii de specialitate rămâne insuficientă.
„Discutăm despre necesitatea mutării greutății de la asistența medicală spitalicească la cea ambulatorie, însă aceste servicii nu beneficiază de o finanțare corespunzătoare. Costurile spitalizării sunt foarte mari, iar dezvoltarea tehnologică permite tratamente eficiente în ambulatoriu, inclusiv prin spitalizare de zi”, a explicat acesta, citat de Agerpres.
În acest context, asigurările private ar putea completa pachetul de bază existent, într-un mod similar pentru sectorul public și cel privat, contribuind la scăderea presiunii asupra spitalelor și la o utilizare mai eficientă a resurselor.
România, aproape de limita de risc privind plățile directe ale pacienților
Președintele Comisiei pentru sănătate a semnalat și nivelul ridicat al plăților directe din buzunarul pacienților pentru servicii medicale private, avertizând că România se află într-o „zonă de pericol” din acest punct de vedere.
Potrivit acestuia, cheltuielile directe ale pacienților ajung la aproximativ 30% din totalul cheltuielilor de sănătate, peste nivelul considerat de confort de Organizația Mondială a Sănătății, care situează pragul optim între 15% și 20%.
„Suntem deja într-o zonă în care oamenii plătesc prea mult din buzunar și devin vulnerabili din punct de vedere economic și social. Asigurările private trebuie să vină ca soluție”, a subliniat Rafila.
Limitarea coplății și exemple de bună practică
În opinia sa, dezvoltarea asigurărilor private trebuie să fie însoțită și de o limitare a coplății, astfel încât pacienții să nu fie împovărați financiar. Alexandru Rafila a oferit drept exemplu furnizori privați de servicii oncologice care nu solicită coplată pacienților și oferă servicii de calitate ridicată.
„Aceste modele de bună practică trebuie recunoscute, însă este necesar și un nivel de decontare rezonabil, care să acopere costurile reale ale tratamentelor”, a mai precizat el.
⚠ Disclaimer: Informațiile prezentate de Medic24 au scop educativ și/sau informativ. Ele nu înlocuiesc consultul medical. Diagnosticul și tratamentul pot fi stabilite doar de un medic.
Actualitatea medicală din surse verificate. Un singur email pe săptămână.






